Imediat după Cincizecime, sărbătoarea Prea Sfintei Treimi
Sărbătoarea Prea Sfintei Treimi este o mărturie a Întrupării, Răstignirii, Învierii, Înălţării la Cer a Fiului lui Dumnezeu şi a Pogorârii Duhului Sfânt în lume. Fiecare moment amintit este marcat în viaţa Biserici Drepmăritoare (de) cel puţin o mare sărbătoare. Ziua împărătească de astăzi este cea care aşează întreg cosmosul - creaţie a lui Dumnezeu - în lumina Duhului Sfânt. În Prea Sfânta Treime Îl identificăm pe Dumnezeu Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Relaţia dintre cele Trei Ipostasuri a constituit de-a lungul vremii nenumărate dispute teologice. Rămân de referinţă primele două Sinoade Ecumenice care au statornicit dogmele fundamentale şi învăţătura Bisericii lui Hristos, în privinţa acestor aspecte. Potrivit învăţăturii Bisericii noastre, Dumnezeu-Tatăl este Cel care a creat cosmosul, lumea văzută şi nevăzută; Dumnezeu-Fiul este Răscumpărătorul păcatelor noastre, care S-a Răstignit pe Cruce, a coborât la iad şi a Înviat; Dumnezeu-Duhul Sfânt este Sfinţitorul, înnoitorul vieţii noastre. Noi - dreptmăritorii creştini - ne raportăm la Prea Sfânta Treime ca la o unitate şi o comuniune de Persoane Sfinte, care sunt „de-o-fiinţă”, după cum mărturisim în primele şapte articole ale Crezului, stabilite la Sinodul I Ecumenic (325, Niceea). La Sinodul II Ecumenic din 381 (Constantinopol), Sfinţii Părinţi au lămurit celălalt aspect legat de „statutul” Celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, anume Duhul Sfânt. La istorica adunare sobornicească, Sfântul Grigorie Teologul a clarificat relaţia de egalitate şi unitate dintre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt „de-o-fiinţă” şi ele există din veci.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.