Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

TRADIŢII / Cântecele de stea Îl vestesc pe Hristos

Din surse apocrife, preluate de Tradiţie, aflăm că "Cei Trei Magi de la Răsărit”, Persia, se numeau Gaşpar, Melhior şi Baltazar. Herodot ne înştiinţează că ”mag” era la origine numele unui trib din Persia (azi, Iran) şi avea misiuni şi slujiri sacerdotale. Cert este că Magii noştri, aflaţi pe cale cu Hristos, erau oameni învăţaţi şi deschişi către credinţă. După întoarcerea lor de la Ierusalim, aflăm - tot din surse apocrife - că Magii au fost botezaţi de Sfântul Apostol Toma, ucenicul care după Pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime, a avut misiunea să propovăduiască „Vestea cea bună” în partea de Răsărit a lumii. Se crede că Magii s-au pus în slujba lui Hristos.
În colindele noastre şi în cântecele de stea, "Cei Trei Magi" au devenit „Cei Trei Crai de la Răsărit”. În acest timp, măsurat cu măsurile veşniciei, pe uliţele copilăriei, feciori îmbrăcaţi în straie tradiţionale, purtând cu ei o stea - în cinci colţuri, după steaua lui David sau în trei - ne vestesc, pe la uşi, pe la fereşti, bucuria şi minunea Naşterii Pruncului Iisus Hristos în peştera sărăcăcioasă din Betleemul Iudeii. Ei se bucură cu bucurie mare de Naşterea lui Hristos - "Darul lui Dumnezeu-Tatăl", pentru noi, oamenii. Tot de la Magi ni se trage obiceiul frumos de a face daruri celor apropiaţi. Urmând exemplul magilor, aproapele nostru nu este neapărat cel din familie, poate fi şi cel sărac, cel bolnav, cel singur şi uitat de toţi, dar iubit de Dumnezeu. 
De la Dumnezeu-Tatăl, am învăţat însă că de "Darul Ceresc", trimis nouă oamenilor, trebuie să ne bucurăm şi noi şi cu El - "Pâinea Cerească" - trebuie să ne împărtăşim.
În cele două milenii de creştinism, Cei Trei Magi au stat la baza dezvoltării muzicii liturgice, a picturii, a mozaicului. În plus, la noi s-a dezvoltat arta populară orală, colindele şi cântecele de stea - aparent simple, directe şi fruste, dar care ne transmit esenţa Evangheliei: că Hristos - Dumnezeu adevărat şi Om adevărat - a venit în lume, trimis de Tatăl Ceresc, cu misiunea de a ne mântui.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.