Din gard în gard

Cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, Primăria municipiului Galaţi se tot străduieşte, din august încoace, să ne pună garduri. Şi dacă n-a reuşit să încheie un acord-cadru, până în decembrie 2020, pentru 22,5 kilometri de garduri, a încercat să se asigure măcar anul acesta de 7,5 kilometri de panouri de gard bordurat.
Aşa îşi închipuie Primăria că o să fie oraşul mai frumos. Şi chiar argumentează în caietul de sarcini al licitaţiei: „pentru respectarea uniformităţii împrejmuirilor amplasate în anii precedenţi se impune menţinerea tipului de gard din panouri bordurate din plasa sudată”. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns! Iar sumele estimative ale contractelor puse în joc nu-s deloc mici: 145.500 de euro, respectiv 21.765 de euro cu TVA.
Paradoxal, niciuna dintre licitaţii nu s-a finalizat cu succes, dar nu m-ar surprinde ca, în cel mai scurt timp, să văd lansată o nouă licitaţie pentru garduri!
Adevărul e că avem noi, românii, un soi de „aplecare”, aşa, pentru împrejmuiri. Mă uit la lucrările de modernizare a Parcului Eminescu şi văd cum este tencuit de zor gardul cel vechi. Zâmbesc amar când îmi amintesc ce stupoare şi ce revoltă populară a stârnit modernizarea Parcului Viva, care a fost lăsat fără gard. Şi asta pentru că există un păgubos obicei românesc: cum să facem ceva să arate mai bine? Îi facem un gard frumos. Păcat că, tot conform obiceiului românesc, „pe afară-i vopsit gardul şi înăuntru e leopardul”.
Zău dacă pricep de ce ţin autorităţile atâta la garduri, că doar n-au văzut lumea peste gard ori printre parii împrejmuirilor. Şi nu cred c-au văzut prin Europa civilizată spaţii verzi ori parcuri îngrădite.
Şi, dacă tot au sărit gardul cu gardurile, mi-ar plăcea să văd aceeaşi perseverenţă când e vorba de alte proiecte. Uite, de pildă, unul care să facă din cursele de agrement pe Dunăre un serviciu firesc, nu un eveniment anual. Şi-mi aduc aminte de ultima declaraţie a primarului oraşului, potrivit căreia minicroazierele pe fluviu ar trebui să fie apanajul unor investiţii private, pentru că „Primăria nu se poate implica” Şi mă întreb cu a reuşit Timişoara, cu fonduri europene, să devină primul oraş din ţară cu transport public pe apă şi cu o flotilă de şapte vaporaşe, construite la Galaţi. Poate pentru că nu pune atâta preţ pe garduri…