Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Din gard în gard

Cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, Primăria municipiului Galaţi se tot străduieşte, din august încoace, să ne pună garduri. Şi dacă n-a reuşit să încheie un acord-cadru, până în decembrie 2020, pentru 22,5 kilometri de garduri, a încercat să se asigure măcar anul acesta de 7,5 kilometri de panouri de gard bordurat.
Aşa îşi închipuie Primăria că o să fie oraşul mai frumos. Şi chiar argumentează în caietul de sarcini al licitaţiei: „pentru respectarea uniformităţii împrejmuirilor amplasate în anii precedenţi se impune menţinerea tipului de gard din panouri bordurate din plasa sudată”. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns! Iar sumele estimative ale contractelor puse în joc nu-s deloc mici: 145.500 de euro, respectiv 21.765 de euro cu TVA.
Paradoxal, niciuna dintre licitaţii nu s-a finalizat cu succes, dar nu m-ar surprinde ca, în cel mai scurt timp, să văd lansată o nouă licitaţie pentru garduri!
Adevărul e că avem noi, românii, un soi de „aplecare”, aşa, pentru împrejmuiri. Mă uit la lucrările de modernizare a Parcului Eminescu şi văd cum este tencuit de zor gardul cel vechi. Zâmbesc amar când îmi amintesc ce stupoare şi ce revoltă populară a stârnit modernizarea Parcului Viva, care a fost lăsat fără gard. Şi asta pentru că există un păgubos obicei românesc: cum să facem ceva să arate mai bine? Îi facem un gard frumos. Păcat că, tot conform obiceiului românesc, „pe afară-i vopsit gardul şi înăuntru e leopardul”.
Zău dacă pricep de ce ţin autorităţile atâta la garduri, că doar n-au văzut lumea peste gard ori printre parii împrejmuirilor. Şi nu cred c-au văzut prin Europa civilizată spaţii verzi ori parcuri îngrădite.
Şi, dacă tot au sărit gardul cu gardurile, mi-ar plăcea să văd aceeaşi perseverenţă când e vorba de alte proiecte. Uite, de pildă, unul care să facă din cursele de agrement pe Dunăre un serviciu firesc, nu un eveniment anual. Şi-mi aduc aminte de ultima declaraţie a primarului oraşului, potrivit căreia minicroazierele pe fluviu ar trebui să fie apanajul unor investiţii private, pentru că „Primăria nu se poate implica” Şi mă întreb cu a reuşit Timişoara, cu fonduri europene, să devină primul oraş din ţară cu transport public pe apă şi cu o flotilă de şapte vaporaşe, construite la Galaţi. Poate pentru că nu pune atâta preţ pe garduri…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.