Ţara în care părinţii contează mai mult decât copilul

„Unde lucrează tata?” – „Cu ce se ocupă mama” au fost întrebările adresate de „tovarăşa învăţătoare” sau „tovarăşa dirigintă” la care generaţia mea, a „decreţeilor”, a tot trebuit să răspundă. Şi nu o dată am simţit că suntem apreciaţi ori judecaţi diferit pentru că tata ori mama aveau o funcţie mai mică sau mai mare. Au fost şi vremuri mai grele! Timpuri în care „originea nesănătoasă” îţi putea reteza aripile. Când vina de a avea un tată ori un bunic „chiabur” te putea exmatricula din şcoală sau îţi interzicea dreptul de a urma liceul sau facultatea.
În aceste zile petrecute sub presiunea referendumului pentru „redefinirea familiei” mi-am amintit de o istorioară petrecută prin clasa a treia. În faţa clasei o colegă a fost întrebată de ce părinţii ei au nume de familie diferite: „Părinţii tăi nu sunt legitimi?!”. Roşie ca para focului de ruşine, copila n-a ştiut să răspundă.
„Apără copiii României!”, scria pe toate afişele. Mi-aş fi dorit ca acest referendum să apere cu adevărat copiii României. Pe aceia abandonaţi în orfelinate, care n-au cui spune „mamă” şi „tată”! Mi-aş fi dorit un referendum care să faciliteze şi să urgenteze şansele unui copil azvârlit de propria mamă şi alungat de tată de a fi adoptat de o familie iubitoare. Din păcate, deşi legea susţine că „interesul copilului primează”, o mamă care şi-a abandonat copilul se poate duce oricând să-l revendice, şi-l primeşte înapoi! Cazul fetiţei adoptate de cântăreaţa Luminiţa Anghel e suficient de relevant.
Aberant, părintele, indiferent de tarele lui, ajunge să aibă mai multe drepturi decât copilul pe care l-a adus pe lume, într-o societate sub semnul zicalei „eu te-am făcut, eu te omor!".
În condiţiile preocupării naţionale ca „mama să fie femeie”, iar „tata să fie bărbat” mie mi-a stat tot timpul în minte ideea că părinţi sunt cei care te cresc şi te fac om, nu cei care te aduc pe lume.
„Facem alt referendum!”, perora isteric, duminică seara, Gigi Becali. Facem! mi-am zis, dar pe banii lui, nu pe cei ai românilor. Ştiu că democraţia costă, dar când tragi două zile de un referendum, când cobori pragul de prezenţă la vot la 50 la 30 la sută, doar-doar va trece un scrutin, atunci nu-i lucru curat. Chiar şi în ţara în care, deocamdată, cine sunt părinţii contează mai mult decât copilul!