Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dobânzile neputinţei noastre

"Bă-băieţi, ce-aţi făcut voi cu banii de autobuze?", a fost întrebarea neprotocolară care mi-a venit în minte, urmărind cum, vreme de doi ani, s-au împuţinat cele 25 milioane de lei pe care aleşii le-au luat cu împrumut ca să cumpere autobuze noi. Şi s-au tot împuţinat până n-a mai rămas ban pe ban.

Desigur, totul perfect legal, pe baza hotărârilor de Consiliu Local, prin care, cu grosul sau cu ţârâita, banii de autobuze au fost redirecţionaţi către "alte obiective de investiţii". Necesare, nu zic nu, dar care nu figurau pe lista iniţială de lucrării şi achiziţii pentru care s-au împrumutat banii. Şi care nu cred că ar fi justificat, în urmă cu doi ani, contractarea unui împrumut care, nu-i aşa, generează rate şi dobânzi!

Iată, de pildă, resistematizarea rigolei din Cimitirul "Ştefan cel Mare", pentru care îmi place să cred că ar fi trebuit să se găsească bani în bugetul local! La fel şi pentru modernizarea Aleii Păcii sau pentru reparaţii în interiorul a trei cartiere - Ţiglina I, Mazepa I şi Mazepa II.

În toate oraşele civilizate, dezvoltarea se face cu bani împrumutaţi, aşa este! Inclusiv pentru susţinerea proiectelor cu finanţare europeană sunt contractate credite! Just şi perfect adevărat. Numai că autorităţile europene sunt atente la modul în care sunt executate investiţiile, iar în cazul în care acestea nu respectă normele europene şi condiţiile de finanţare se aplică fără milă corecţii financiare. Cu alte cuvinte, autorităţile plătesc pentru greşeli… din banii noştri.

Aşa cum se vor plăti şi ratele şi dobânzile creditelor contractate pentru lucrări executate prost sau la nimereală. Iată, de pildă, schimbarea la faţă a zonei centrale a oraşului se face cu bani de împrumut. Şi fie că vă place sau nu cum arată, veţi plăti şi dobânzi. Dobândă pentru greşeala constructorului care a îngropat pe jumătate arborii de la Spicu! Dobândă pentru arborii tăiaţi ilegal în Parcul Eminescu, pentru care o să plătiţi şi amenda aplicată autorităţilor de comisarii de mediu. Dobândă pentru dalele abia puse şi care deja clămpănesc în paviment, dobândă pentru sistemul de iluminat nou-nouţ care mai mult nu funcţionează!

Dobândă pentru neputinţa de a folosi banii împrumutaţi pentru cumpărarea de autobuze şi dobândă pentru noul credit, contractat pentru o nouă achiziţie de autobuze.

Totul, din păcate, din banii noştri!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.