Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dom` Popescu, umblăm și noi la plafon?

Pe piața internațională, prețul gazelor naturale a cunoscut o scădere accentuată, cel puțin în ultima lună. Meteorologii prognozează temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului în majoritatea regiunilor și acest fapt pare să ajute Europa să evite reducerea stocurilor de gaze și să determine o scădere constantă a prețurilor către firme și populație. În plus, statele vestice au reușit să înlocuiască parțial livrările de gaze din Federația Rusă cu gaz natural lichefiat, fapt ce a condus la o reducere cu aproximativ 47 la sută a prețului, doar în luna decembrie.
România nu urmează însă trendul european, din cauza plafonării introduse prin ordonanță de urgență, în primăvara acestui an. Într-un moment în care cuvântul la ordinea zilei era incertitudine, ca să nu spunem îngrijorare, poate că această măsură a avut rostul ei. În prezent, însă, experții arată că plafonarea face mai mult rău decât bine, menținând, spre exemplu, costul unui metru cub de gaz livrat în gospodăriile românilor la peste trei lei, cu tot cu TVA.
La Ministerul Energiei, condus de Virgil Popescu, aceste evoluții internaționale par să nu dea de gândit. După ce, la finele anului trecut, Cabinetul Ciucă a găsit de cuviință să supraimpoziteze, din nou, sectorul energetic, puțini au fost cei care au realizat că, pe de o parte, reglementarea vine în contradicție cu principiile fiscalității, stabilind un impozit retroactiv, iar, pe de altă parte, companiile găsesc întotdeauna soluții de transfer a costurilor suplimentare către consumatorul final și vor amâna investițiile.
Consultantul fiscal Gabriel Biriș spune că, din punctul său de vedere, un impozit suplimentar pe un profit deja obținut este aplicare retroactivă a legii. În plus, deși supraimpozitarea ar fi legată de aplicarea unui Regulament al UE, acesta vorbește de impozitarea profiturilor excepționale, cu minimum 33%, nu cu 60%. "Iar noi deja aveam niște impozite suplimentare, care puteau fi considerate că deja depășesc 33%", a arătat același avocat, specializat pe probleme de fiscalitate.
La rândul său, expertul în energie Dumitru Chisăliță, arată cu argumente logice, aproape aritmetice, de ce Guvernul ar trebui să ia în reconsiderare plafonarea prețului gazelor de pe piața internă, mai exact coborârea nivelului acesteia, în contextul în care posibila reducere a facturilor este blocată artificial. "Cu așa guvern, nu mai avem nevoie de dușmani", crede Gabriel Biriș, adăugând că ne confruntăm cu un val de populism antieconomic, iar nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm cum și la ce se gândesc cei din Ministerul Energiei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

4 comentarii

postat de florin Sâmbătă, 7 Ianuarie 2023 06:36 86.124.200.*** Link la comentariu

Domnilor faptul ca ministrul de resort are afaceri cu OMV este știut!Faptul ca oameni din toate partidele au afaceri cu jucătorii de pe piața energiei se știe!Probabil după ce în acest an vor dispărea industrii întregi ne vom reveni!Sau nu!!!!!

postat de paloma Sâmbătă, 7 Ianuarie 2023 21:45 5.13.144.*** Link la comentariu

Citesc cu mare interes Viata Libera

postat de paloma Duminică, 8 Ianuarie 2023 09:59 5.13.144.*** Link la comentariu

Sunt un frustrat nenorocit, dar iubesc nespus Viata libera!

postat de Economie de piață, la mișto Duminică, 8 Ianuarie 2023 12:47 109.166.135.*** Link la comentariu

Logic și dacă tot o tragem cu ,,economia de piață'', prețul ar trebui să scadă la gaze, dar nimănui nu-i convine să scadă prețul sub plafonul de preț impus, chiar și la stat pentru că s-a înmagazinat gaz la un procent ridicat, cică 98%, la un preț ridicat, preț de vârf în perioada când UE era disper

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.