Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Este sau nu o soluţie finanţarea sportului profesionist din bani publici?

Înfrângerea din weekend a fotbaliştilor de la Oţelul, eşecul echipei de volei masculin în finala "Cupei României" şi cel al formaţiei feminine de handbal în cândva tradiţionalul derby cu Brăila au readus în prim-plan finanţarea sportului de performanţă din bani publici. Este sau nu aceasta o soluţie?

Din punctul de vedere al spectatorilor, faptul că grupările din oraş primesc bani de la Primărie pare în momentul de faţă singura variantă prin care pot vedea pe viu meciuri de o calitate cel puţin decentă. Este destul de clar că, acum, echipele gălăţene pot face faţă unei competiţii naţionale doar cu ajutorul unor jucători străini, aduşi, de regulă, pe salarii mult mai mari decât cele ale românilor. Cu toate acestea, există posibilitatea, din ce în ce mai des întâlnită, ca bugetul alocat să nu permită transferul unor sportivi cu adevărat valoroşi, ci numai al unor mercenari, aflaţi în căutarea unui angajament bine plătit. Iar ca exemplu putem da echipa de hochei, unde combinata ruso-ucraineană pare departe de nivelul de joc al celor mai bune patru echipe din ţară. Cam la fel, nucleul sârbo-american al echipei de baschet masculin n-a reuşit să se califice între primele zece formaţii din ţară. La handbal fete, s-a renunţat la "straniere" în ultima vreme, iar rezultatele sunt dezastruoase. Tot fără jucătoare străine şi tot pe ultimul loc al clasamentului se află şi echipa de fotbal fete. Nici la rugby, situaţia din clasament nu e mult mai bună, în timp ce echipele de volei feminin şi handbal masculin, care se bazează în mare parte doar pe jucători gălăţeni, se zbat în ligile inferioare.
Fac excepţie de la regula mediocrităţii doar două echipe, cea de volei masculin şi cea de futsal, aflate permanent în lupta pentru titlu în ultimii ani, dar ambele beneficiază şi de o importantă finanţare privată. Şi, privind puţin peste gardul altora (din ţară, pentru că în străinătate nici măcar nu există conceptul de sport profesionist pe bani publici), se pare că asta e soluţia optimă. Practic, ar trebui să fie sprijinite cu bani publici doar echipele care demonstrează mai întâi că pot face performanţă sau se pot menţine pe cont propriu cel puţin la un nivel decent din punct de vedere sportiv.
Ar mai exista varianta de a fi finanţate doar cluburile de copii şi juniori, dar şi aici ar fi nevoie de transferul unor conducători profesionişti, pentru că şcolile bazate pe experienţa unor foşti mari sportivi, care n-au neapărat şi calităţi manageriale, n-au produs mai nimic de cel puţin zece ani.
Una peste alta, în lipsa unor manageri sportivi de calibru (iar asta este o meserie foarte diferită de cea de lipitor de afişe), exemplele din ultimii ani demonstrează că aruncăm banii în vânt.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

8 comentarii

postat de Gigel Marți, 21 Martie 2023 05:41 5.13.134.*** Link la comentariu

NU! Ori esti profesionist ori esti bugetar.

postat de Galatean Marți, 21 Martie 2023 06:21 89.136.0.*** Link la comentariu

Adica alti angajati la stat care vor primi bani indiferent daca au rezultate bune sau nu , cu angajati incompetenti adusi in “sistem” de rude ! “Timpul trece,leafa merge!”

postat de Iancu Jianul Marți, 21 Martie 2023 07:06 5.13.195.*** Link la comentariu

Ar trebui platiti dupa rezultate! Daca nu faci nimic, platesti TOT! Asa s-ar automotiva... ar cauta alt antrenor... si acestia ar trebui clasificati cu note! Nu poti lasa doar pentru spalat bani acest sport! Sau desfiintat complet!

postat de Never ticket Marți, 21 Martie 2023 09:05 109.166.129.*** Link la comentariu

In vechime, orice jucator avea inscrisa nota obtinuta in jocul respectiv. De ce acum sa nu avem acest lucru reintrodus? Avem comisie de sport la nivelul Primariei si sigur dau verdicte bune. Propun si altceva, o noua coloana cu banii obtinuti pentru jocul respectiv! Sa vedem si noi daca langa o nota

postat de galatean Marți, 21 Martie 2023 10:07 89.39.81.*** Link la comentariu

acum vorbim vorbe. in toata tara se practica acest lucru, finantarea sportului local din bani publici. iasi-ul de exemplu la fotbal primeste bani mai multi decit otelul. de ce se face acest lucru? e simplu, echipele fara finantare nu pot demonstra ca ar merita bani bugetari sau sa se mentina la un n

postat de galatean Marți, 21 Martie 2023 10:31 89.39.81.*** Link la comentariu

cluburile sportive steaua din ce bani traiesc? privati? NU. din banii M.A.N ce vin din bugetul consolidat, adica si noi galatenii contribuim la sustinerea clubului steaua, a armatei. e ok? atunci raminem sa dam la steaua si nu sportului local?

postat de florin Marți, 21 Martie 2023 12:34 86.124.200.*** Link la comentariu

Pina la juniori 1 statul!Dupa care fiecare club pe banii lui!Am vrut democratie ,piata libera bla bla bla!Pe timpuri intreprinderile sustineau cluburile!Si in fata directorilor de la cluburi se dadea raportul!Acum nimeni nu raspunde de rezultatele proaste ,de pierderile financiare suferite!Este un g

postat de Gigel Marți, 21 Martie 2023 17:22 5.13.134.*** Link la comentariu

Mai bine ar dota judeteanul cu un rmn ca stai dupa un rmn 1 an si cu spaga - la privat- 3-6 luni. Si mai cotizez si la sanatate 2000 de lei lunar. @galatean: echipa asta e moarta, nu are rezultate, jucatorii nu vor performanta le convine asa si se scuza ca "nu se baga bani". Dar cati dinter ei au s

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.