Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Când fala depășește rațiunea

Cu doar două zile înainte de Paște, Galațiul s-a transformat într-un coșmar atât pentru cei care iubesc mersul pe jos, cât și pentru șoferi. Și asta pentru că cetățenii de la Dunăre şi nu doar ei - evident, este aceeași vânzoleală în toate marile orașe - și-au pierdut uzul rațiunii când vine vorba despre cumpărăturile dinaintea marii sărbători pascale. Situaţia nu ne este deloc străină, o trăim la fiecare sărbătoare.
Spiritul sărbătorilor și bucuria revederii cu cei dragi au rămas în urmă. Acum mulți ani, ne bucuram că suntem sănătoși alături de ai noștri. Astăzi, în această perioadă, ne bucurăm când primim aprecieri că suntem în piață, printre tarabe, la cozi la măcelărie sau când am reușit să plasăm comanda pentru cozonaci la timp încât să fie gata vineri, nu joi sau sâmbătă, opțiuni mai puțin boierești. Puțină lume mai pune efortul și sentimentul în ceea ce va împărți mesenilor, ci doar bani, bani cât mai mulți. Nu mai contează câți oameni dragi ne vin în jurul mesei, ci doar ce punem pe ea, cu cât mai mult și mai scump, cu atât mai bine.
Miercuri, spre prânz, în Piața Centrală era agitație ca la sfârșitul lumii. Parcă erau ultimele zile în care mai puteai mânca, pentru că se terminau produsele! Zarzavaturi, fructe, lactate, comercianți ambulanți cu fructe, carne, lactate, marfă scumpă și foarte scumpă, dar din belșug pentru fiecare cetățean. Bogăție, nu glumă! În mijlocul tarabelor, un grup de femei, format ad-hoc... devenise polul atenției. Doamnele își etalau cunoștințele în ale gătitului, cu voce tare și foarte expresiv. Și pentru a fi mai convingătoare, una dintre ele a scos telefonul și a sunat-o pe vecina... cu camera video a aparatului pornită. Trebuie să știe toată lumea din bloc, dar și nefericiții concetățeni surprinși de aceeași coadă că, în aceste zile, ea are activitate... culinară, de parcă ar fi la "Chefi la cuțite". 
Toată această nebunie durează până vineri, când e zi liberă în majoritatea instituțiilor statului și când peste Galați se va așterne liniștea. Doar pe ici, pe colo, un cetățean uituc îşi va face ultimele cumpărături. Aceste produse, la care avem însă acces oricând în timpul anului și poate la jumătate de preț chiar, vor rămâne pe tarabe, nedorite de nimeni. Noroc cu oamenii străzii care vor sărbători Paștele după noi, delectându-se cu ce vor primi de la gălățenii ghiftuiți. Și vor primi pe săturate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

4 comentarii

postat de florin Joi, 13 Aprilie 2023 05:58 86.124.200.*** Link la comentariu

Adevarul este ca in Piata Centrala nu am mai fost de mult dar prin suprmaketuri am ajuns de trei ori ultima oara ieri la prinz in 39.Nu mi sa parut extraordinar de aglomerat si nici nu am vazut multe cosuri pline!Stau si ma gindesc la familia noastra care daca plecam de la Billa din 21 acum multi an

postat de Iancu Jianul Joi, 13 Aprilie 2023 06:56 5.13.195.*** Link la comentariu

25Ron ardeiul gras. Zahar 6..8.5 Ron! Cand el real ar trebui sa costa 3 ! CE FAC INSTITUTIILE STATULUI PLATIDE DIN BANII PROSTILOR , DORM?! Au prins cum prutul galati si alte 3 companii au facut pact sa scumpeasca uleiul, altele ptr unt si zahar! DE CE NU AU PRIMIT AMENZI USTURATOARE! Dar DE CE NU

postat de CRISTEA DANIEL Joi, 13 Aprilie 2023 11:05 109.166.134.*** Link la comentariu

După Lovitura de Stat din 89 am devenit o nație de sclavi. Am cedat suveranitatea țării de bună voie și am dat bogățiile României să o gestioneze străinii. Suntem și vom fi și mai prigoniți orice străin din România va fi cu drepturi depline iar noi sclavii (cetățenii români) v-om fi sclavii din Colo

postat de marr Joi, 13 Aprilie 2023 17:41 86.124.202.*** Link la comentariu

Poate o fi ...Lume multa/vanzoleala ... Dar Cumpara ? Asta-i intrebarea ! Pentru ca daca Doar mai mult se uita... O explicatie ar fi si Exaltarea data de Sarbatoare care Contamineaza .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.