Marele ciulin de pe strada Brăilei

Nu fac băşcălie! Adevărul este că arată chiar spectaculos! A crescut semeţ şi nestingherit, pe strada Brăilei, din spaţiul verde – mda, acela amenajat cu plante ornamentale şi protejat de folie anti-buruieni.

Îl pot admira în voie şoferii care aşteaptă la semafor la McDonald's. Vineri, când l-am descoperit şi fotografiat, era înalt cam cât mine… adică măsura vreun metru şi jumătate, şi cucerise spaţiul din jur. Se pregătea să şi înflorească, ceea ce e (de) bine! Măcar ciulinii să facă flori în Galaţi, dacă alte plante, precum lalelele, nu apucă să ne bucure prea mult cu petalele lor. Ori nu fac flori de la mama natură, cum e păpuriş-stufărişul care domneşte prin Centrul oraşului.

Pe bune - o să-mi spuneţi - s-au terminat problemele din Galaţi şi n-ai mai găsit decât amărâtul ăsta de ciulin, de care să te legi! Mai ales că din două săpăligi poate fi pus la pământ şi gata, e istorie! Ei bine, în principiu, aveţi dreptate.

Numai că grandiosul ciulin poate fi considerat reprezentativ pentru felul în care ne îngrijim spaţiile verzi, alea puţine care ne-au mai rămas între betoane şi asfalt. Că în fiecare primăvară-vară-toamnă ne sufocă buruienile tot aşteptând să vină cosaşii Gospodărire Urbană, fie ei nepalezi, bengalezi ori români get-beget. Iar până reuşesc muncitorii să cosească şi s-adune iarba tăiată creşte vegetaţia la loc, mai stufoasă şi mai înaltă. Că pică arborii uscaţi aşteptând să fie tăiaţi, iar alţii zdraveni şi sănătoşi sunt frezaţi până la trunchi, de nu le mai rămân crengi nici cât să le dea frunza!

„Ce-ai tu cu ciulinul?! Ai măcar o vagă idee că-i hepatoprotector, adică ajută la bolile ficatului? La detoxifiere, la slăbit şi întinerit”, o să-mi reproşeze alţii, naturişti din fire. Desigur, nu contest beneficiile curative ale ciulinului. Şi, ştiindu-i pe terapeuţii de ocazie, care îşi culeg florile de tei din copacii stradali, rupând fără milă ramuri, mă întreb cum s-ar descurca la „recoltare” cu ciulinul.

Desigur, ciulinul nostru n-a crescut într-o noapte, precum vrejul de fasole fermecată din poveste! Pur şi simplu, nebăgat de seamă, s-a tot înălţat şi ramificat până a ajuns să ne privească de sus. În cazul de faţă, e doar o buruiană. Dar câte alte „buruieni” mult mai rele - de-a dreptul otrăvitoare pentru noi, pentru democraţie, pentru viitorul nostru - nu se-nmulţesc, cresc şi se dezvoltă precum sequoia fără ca noi să băgăm de seamă? Decât atunci când ar putea deveni prea târziu…