Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Final apoteotic de an școlar

România întreagă fierbe! Și nu pentru că vreun fenomen meteo a luat cu asalt țara noastră, ci pentru că toată suflarea din învățământul preuniversitar intră în grevă. 
Dacă miercuri elevii se vor bucura de două ore de pauză, exact în timpul programului de cursuri, de luni, se pare că aceștia vor sta acasă. Pe durată nedeterminată! Sau până când mai marii noștri vor lua în seamă și cerinţele cadrelor didactice care, de câteva luni bune, tot speră că vor fi auziți. E clar, copiii se bucură că intră în vacanță, ad-hoc, după ce abia au început modulul V, dar părinții se tem de soarta copiilor lor, mai ales dacă îi aşteaptă, în perioada imediat următoare, examene de final de ciclu. 
„Câinii latră, caravana trece!”, la asta se reduce situația generală din țară. După mitinguri, marșuri de protest și greve de avertisment, profesorii au luat taurul de coarne și au decis să suspende activitatea în unitățile de învățământ. Deși mai sunt câteva zile până luni, până la momentul declanșării grevei generale, mulți părinți se arată îngrijorați de faptul că nu vor avea ce face cu copiii în timpul în care va fi lacătul pus pe ușa școlilor. Și de aici se naște un val de comentarii, unele avizate, altele mai puțin avizate, unele vizând nevoile profesorilor, altele referitoare la interesele proprii ale părinților care merg la serviciu și care acum trebuie să se descurce cum pot cu odraslele, lăsate în voia sorții prin decizia cadrelor didactice. 
În România lucrului bine făcut, nimeni nu face nimic. Nici bine, nici rău, niciun lucru, nicio decizie. Tăcere la nivel înalt! Marșul de protest inițiat de sindicaliștii din Învățământ zilele trecute a rămas fără ecou. În timp ce aceștia mărșăluiau în liniște și organizat, reprezentanții unui partid i-au acaparat și au atras atenția guvernanților asupra lor. De parcă nu 15.000 de profesori erau importanţi, ci câţiva oportunişti. Acest lucru ne face să credem că doamna ministru al Educației și cu suita ei, nu are nici televizor și nici presa nu o citește, având în vedere că cele două mitinguri au fost pe larg dezbătute atât în presa scrisă, cât și în cea audio/video.
Oare profesoara Carmen Iohannis, aflată încă în activitate, va fi sau nu în grevă? Li se va alătura ea colegilor ei de cancelarie și de breaslă, cu care își bea cafeaua, sau va face front comun cu soțul ei, tot profesor și el, dar care acum ocupă cel mai înalt scaun al țării? Rămâne de văzut....

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

6 comentarii

postat de florin Miercuri, 17 Mai 2023 06:15 86.124.202.*** Link la comentariu

Salarii mari la bugetari nu inseamna si calitate!De exemplu medicii!Au salarii de top in Europa!S-a schimbat ceva in calitatea actului medical?Justitia !Salarii pensii mari imense cu a romanului de rind!Avem cumva justitie in care poti sa ai incredere?Platim politicienii scump!Muncesc parlamentarii

postat de Stăna a rămas fără oi de muls Miercuri, 17 Mai 2023 07:09 109.166.130.*** Link la comentariu

S-a schimbat profilul grevelor în 33 de ani, de după '89 sub PSD-PNL guvernare, zic eu, catastrofală. Dacă la începutul anilor de după '89, marile greve erau organizate de sindicaliștii ,,oamenilor muncii'' din marile întreprinderi a industriei, pentru a-și apăra locurile de muncă și distrugerea mar

postat de Iancu Jianul Miercuri, 17 Mai 2023 08:40 5.13.169.*** Link la comentariu

De ce nu se importa sistemul german in invatamant??? Bun, eu le-as mari salariile instant la toti profesorii! DAR... inpun si reforma REALA. La fiecare sfarsit de semestru, fiecare profesor va avea un punctaj: modul in care prezinta materiile, felul in care se poarta cu elevii, selectarea celor mai

postat de deia santajul din sanatate si invatamint prin sindicate a ajuns o rusine Miercuri, 17 Mai 2023 12:22 89.39.81.*** Link la comentariu

ce inseamna vrem salarii decente? ce inseamna vrem salarii spre binele invatamintului? in galati profesorii, de gen feminin in special si personalul din sistemul de sanatate tin in mare masura taximetria, consumul in cafenele, ceainarii, restaurante. comenzi on-line de produse, curieri, ....e de bi

postat de marr Miercuri, 17 Mai 2023 16:36 86.124.200.*** Link la comentariu

Foarte bine . Sa se blocheze/opreasca TOT . Sanatate-Invatamant - Politie/Justitie -Transporturi . Sper ca Iohannis sa devina/ramana in istorie ca Groparul PNL ...neamtul care a reusit sa-l desfiinteze/ingroape DEFINITV . " Bratienii - Bratienii ...! " - asa canta toata ziua ...celalalt mare pat

postat de ha. Miercuri, 17 Mai 2023 19:10 89.39.81.*** Link la comentariu

marr, vrei haos? asta vrea si tovarusul putin in tara asta. mi se para corect. sa se opreasca tara si sa o repornim cu ceasuri ceaika. ha.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.