Galați, oraș după chipul și asemănarea noastră

Știu, o să-mi spuneți că sună biblic! Sau fatalist. Că noi suntem mai buni, mai curați și mai frumoși decât orașul în care trăim. Că nu-i demn de viitorul nostru sau al copiilor noștri, prin urmare avem tot dreptul să ne căutăm un oraș mai bun și mai trainic decât Galațiul.

Și totuși, hai să fim măcar cinci minute sinceri, noi cu noi! Să ne privim în oglinda ochilor sau a sufletelor noastre și să recunoaștem că am făcut din Galați un oraș după chipul și asemănarea noastră.

Și pentru că marile gesturi încep de la fapte mărunte, încep cu un exercițiu de recunoaștere: câți dintre noi scoatem, peste noapte, punga ori sacul cu gunoi menajer, pe palierul blocului. Nu neapărat din lipsă de spațiu în casă. Ci ca să nu ne „miroasă” în apartament. Ce contează că împărțim „mireasma” cojilor de ceapă ori de pepene fermentat la toată scara de bloc, până dimineață. Iar dacă dimineață punga de gunoi ajunge în coșul stradal și nu în pubelă... asta e! Un oraș după chipul și asemănarea noastră.

Dar las gunoiul - în fond e treaba Ecosal să curețe lună din urma noastră - și o să arăt spre ceva mai măreț și mai trainic. Faleza Inferioară a Dunării. Ar fi trebuit să fie un spațiu emblematic! Să-și întoarcă fețele spre noi pasagerii vaselor de croazieră - atâtea câte or trece prin apele Dunării de Jos.

La scară mică sau mare, Faleza arată ca orice interior de cartier, mărginaș sau central. Cu tot felul de construcții monstruoase ori pipernicite - cu pretenții de local sau spațiu alimentar - parazitând malul fluviului. Fiecare a construit cum a putut și cât a vrut și-a reușit! Fără noimă, fără estetică, fără bun-gust! De-am ajuns să nu mai putem vedea Dunărea curgând, din cauza baricadelor construite. După cum în cartiere, bateriile de garaje construite de-a valma au înghițit pe rând spațiile verzi, parcurile, locurile de joacă sau parcările...

Desigur, construcții provizorii! Numai că, la noi, cam tot ce e provizoriu tinde să devină permanent. Rezultând un oraș după chipul și asemănarea locuitorilor lui.

Dacă tot am vorbit despre faleză, o să răsucesc "pixul" într-o cicatrice atinsă și de colegii mei. „Târgurile” de pe Faleză. În realitate, niște iarmaroace dezolante de kitschuri, făcături, mâncare scumpă și proastă, plus chinezării. Și totuși, se întâmplă tradițional: de Florii, de Zilele Galațiului, de Sfânta Maria Mare ori de Sfântul Andrei. De fiecare dată strâmbăm scârbiți din nas ori cumpărăm scump, îndoielnic și prost, iar apoi ne declarăm nemulțumiți. Ni se pare că merităm ceva mai bun, mai de calitate, mai igienic și  mai respectabil. Și totuși, de câteva ori pe an, avem parte de aceiași și aceiași comercianți.

După chipul și asemănarea noastră. La fel ca orașul...