Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Uite, mami, muncitori!”

Glăsciorul mic, de copil dus de mână la grădiniță, dar mai ales exclamația admirativă „Uite, mami, muncitori!”, m-au făcut să întorc privirea și să-i văd. Erau trei și "gândăceau" la bordura unui trotuar început și neterminat din Micro 19. N-am rezistat ispitei și i-am fotografiat! Ce urât din partea mea!

Recunosc, dacă aș fi fost cinică până la capăt, probabil că mi-aș fi făcut şi un selfie cu ei. Cine știe când mai am ocazia să mai văd muncitori pe "șantierul" lucrărilor de reparații și regenerare urbană a cartierelor. Și nu mă refer la faptul că a năvălit frigul, iar pentru intervențiile edilitare sunt necesare temperaturi mai prietenoase. Ci la faptul că, în urbea noastră, ai șanse mai mari să dai peste extratereștri decât peste muncitorii de pe șantierele deschise în interioarele de cartier.

Da, știu, exagerez! De unde extratereștri?! De unde muncitori pe șantiere, când am ajuns să depindem de forța de lucru extracomunitară?! Când firmele de construcții bat mărunt din buze după muncitori? Și am ajuns să depindem de cetățeni veniți din Nepal, Pakistan, Sri Lanka ori Bangladesh să ne tundă buruienile, să ne schimbe conductele, să ne asfalteze străzile, parcările și trotuarele...
Firește, forța de muncă este o problemă reală, și nu doar în construcții. Dar pe șantiere se resimte din plin.
Mă întorc la zona de lucrări de la care am pornit și admit ce o să-mi reproșați: că mă repet. Că despre parcarea cu pricina am scris și anul trecut, la sfârșit de octombrie, în articolul "Scoși din răbdări de lucrările începute și abandonate în Micro 19".

Ce s-a schimbat de atunci? Fizic, nu prea mult, dacă e să fiu sinceră. Dar, financiar, situația este diferită: lucrările executate în cartier vor fi plătite din cel mai recent credit contractat de Primărie. Desigur, creditul cu pricina a fost contractat pentru alte investiții majore - parcări subterane și supraterane, în esență - dar, ca de obicei, banii sunt luați de la destinația inițială și repartizați unde e nevoie de ei. Iar creditul devine unul de nevoi... edilitare, dacă-mi e permisă glumița.

"La câte lucrări prin cartiere s-au executat, pentru a putea fi decontate, de ce te îngrijorezi?", o să-mi spuneți pe bună dreptate. Pentru că vom plăti cu dobândă, la ele, de aceea! Adică pentru niște lucrări executate greu, târziu și de o calitate îndoielnică - dat fiind ecartul dintre intervenții - vom plăti scump și bine. Așa că nu știu dacă mă pot entuziasma precum copilașul care mergea la grădiniță: "Uite, mami, muncitori!". Cine știe când mai apar...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

8 comentarii

postat de pro Marți, 21 Noiembrie 2023 04:35 5.13.164.*** Link la comentariu

Lucratori straini sunt 100.000, platiti cu minim 500 Euro/luna. Asta inseamna ca din Romania pleaca LUNAR spre Asia 50 milioane EURO, bani atrasi cu greu de stat ori adusi de romanii care si-au lasat familia ca sa munceasca departe. Nu am vazut ca patronii sa ii munceasca mult, cum faceau cu romanii

postat de Adrian Marți, 21 Noiembrie 2023 07:34 188.25.233.*** Link la comentariu

" A furat dar a si facut. "

postat de Iancu Jianul Marți, 21 Noiembrie 2023 08:36 5.13.167.*** Link la comentariu

Pai cine sa vina pe 2150Ron? Oamenii astia extracomunitari primesc cazare si utilitati gratis, si au 650-700E NET! Alta viata! Discutam cu un amic sa plecam in Vest, nu ca el e sef de raion, si ia 800E prime de sarbatori, DA dar cat te costa utilitatile si darile? Ramai cu jumatate... DACA!

postat de Iancu Jianul Marți, 21 Noiembrie 2023 08:40 5.13.167.*** Link la comentariu

Cand ghestatul roman este talamb, si efectiv NU-I PASA de proprii cetateni, ajungi sa devii FALIT! Asta e! Nu-ti faci temele ramai REPETENT! Repetam clasa de 34 de ani! Radeau parintii nostri de Ratiu si Campeanul! Sa mai rada, cand nu vor mai fi bani de pensii! Noi am distrus-o nu STRAINII!

postat de eu Marți, 21 Noiembrie 2023 11:48 86.124.203.*** Link la comentariu

Păi normal că vin indieni,dacă ai noștri îs la pariuri.Munca e pentru proști în țara asta,se pare.Chior și surd să fii să nu fi aflat deja că nu vrea să muncească nimeni în țara asta.Ce-i asta,că banii sunt puțini?Mai muncești într-un loc și se adună.Mai ales în domeniul ăsta,unde e pâine de mâncat

postat de asta e Marți, 21 Noiembrie 2023 12:00 89.39.81.*** Link la comentariu

adevarul e ca am constatat si eu cind s-a lucrat la str. siderurgistilor, 2 la lopata, 5,6 pe telefon. cind s-au ingropat cablurile digi a lucrat o echipa ce nu am vazut atita coordonare, lucru continuu si curatenie. nu erau din galati. seful de echipa lucra pe bobcat.

postat de ro Marți, 21 Noiembrie 2023 17:23 5.13.154.*** Link la comentariu

Dar de ce accepta primaria ca lucrarile incepute sa dureze atat de mult? Sunt 4 ani de executie dar macar fa cate o strada de la inceput pana la sfarsit. Acum stam cate un an si cu bordurile desfacute si cu strazile sparte, in micro 19. Rusine primariei!

postat de Iancu Jianul Marți, 21 Noiembrie 2023 18:04 5.13.167.*** Link la comentariu

@ro Banii trebuie rulati! Stai linistit si-n Vest se procedeaza similar! Se incepe un proiect, apoi se gandesc cum sa mai suga din buget, trebuie cheltuit TOT.. asa ca mai sparg si mai repara de 4..5x DIFERENTA este CA SE VEDE.. iar banii initiali RAR se depasesc! Plus termenele... cateva luni!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.