Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Coada de la IREG, un simbol al bătăii de joc

Printre numeroasele lucruri pe care noi, gălățenii, le vom lăsa moștenire copiilor noștri, unele mai bune, altele mai rele, se pare că se va număra și coada de la IREG. O știți bine, fiecare dintre noi a văzut-o cel puțin o dată-n viață când a trecut prin zonă, fie vară, fie iarnă, fie caniculă, lapoviță sau ploaie torențială. Unii dintre noi, mai ghinioniști, au fost nevoiți să stea la coada respectivă cu orele, ba chiar și două-trei zile, în funcție de cât de lungă au prins coada și cât de mare a fost „chifla” de pe factură. Te-ai fi gândit că, după mult trâmbițata optimizare și actualizare a sistemelor Electrica Furnizare de la începutul acestui an, problemele cu facturile la energia electrică vor dispărea, sau măcar se vor împuțina. Aiurea, parcă e mai rău ca înainte.

„Pe 28 martie, am ajuns la ora 11,30 și am primit bonul cu numărul 83. N-am avut timp să stau atât de mult, astfel că m-am întors a doua zi, la ora 9,00, și am prins bonul 34. După vreo trei ore, am reușit să ajung la ghișeu, dar explicațiile doamnei nu au fost convingătoare. Nu a reușit să mă facă să înțeleg de ce mi s-au încasat de două ori aceiași bani, pe același consum, în aceeași lună. Lăsați că se rezolvă la următoarea factură, mi-a spus doamna de la ghișeu, într-un final”, ne-a povestit un gălățean.

Coada de la IREG, care probabil că va putea fi urmărită și pe Google Street View, este exemplul clasic al bătăii de joc pe care o companie de stat o practică la adresa clienților săi. Pentru că această coadă de la IREG nu ține de administrația locală, nu ține nici de primar și nici de președintele CJ, ține de modul în care Electrica Furnizare (nu) își face treaba. De ce nu sunt astfel de cozi la Vodafone sau la Orange, de exemplu, care sunt tot furnizori de utilități? De ce nu sunt cozi la fel de mari la bănci, la Flanco sau la Altex, care lucrează și ele tot cu facturi? De ce Electrica Furnizare nu poate emite facturile corecte de prima dată, pe baza indexurilor comunicate ori a unor estimări corecte, realiste, astfel încât să nu mai fie nevoie ca lucrurile să se rezolve „la următoarea factură”?

„Toată lumea de la coadă era nemulțumită că nu vin facturile, că vin cu erori sau că se suprapun sumele de plată. Li se recomandă tuturor internetul, dar sunt foarte multe persoane care nu au nicio tangență cu online-ul”, ne-a spus gălățeanul.

Sunt o mulțime de persoane în vârstă care nu au nicio șansă în viața asta să reușească să comunice online cu Electrica Furnizare. E prea târziu să mai învețe. Pentru toate aceste persoane (ai căror bani sunt la fel de buni ca ai oricui altcuiva), în Galați au fost mai întâi trei centre de relații cu publicul, apoi două, iar acum a rămas doar unul, cel de la IREG. La casieria de la Baia Comunală n-a mai rămas decât paznicul.
Iar când „sfântul online” va pune stăpânire de tot pe Electrica Furnizare și se va închide și casieria de la IREG, oare cine va stinge lumina?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Raul Vineri, 5 Aprilie 2024 21:26 5.13.155.*** Link la comentariu

Pentru ca fura din buzunarul omului, daca individul se prinde, apare scuza la ghiseu , - urmareste factura luna viitoare , daca ai ghinion sa nu iti dai seama platesti ce nu ai consumat.Cati dintrei cei de la electrica platesc curentul consumat pe ,,bune,, de-a lungul anilor?Sa ne arate si noua. .

postat de trifan Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 03:59 86.124.202.*** Link la comentariu

Am platit pe 3 luni 1100 lei cat plateam pentru un an.Este bataie de jocRusine Electrica Furnizare.

postat de florin Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 05:29 86.124.200.*** Link la comentariu

Comparați un monopol de așa zis servicii cu privați care trăiesc întro concurenta continua mă refer la Altex! Dacă ai probleme la telefonia mobila nu prea ai cu cine vorbi!Nu cred că o persoană în virsta fără cunoștințe minime IT poate rezolva o pr la Vodafone!

postat de Iancu Jianul Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 05:48 5.13.143.*** Link la comentariu

Electrica este "stat in stat" sunt de o nesimtire crasa! Lista poate continua: hotii de la gaze... spitalul judetean, autoritatile locale! Ce pot sa zic... nu te adaptezi... suferi.. financiar.. emotional. Daca am fi mai uniti... Ce nu te omoara , te face mai puternic!

postat de eu Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 06:54 86.124.200.*** Link la comentariu

Haosul voit din piața energiei,termoficarea din București dar mai ales Codul administrativ dăncilă reprezintă pietrele de moară pe care psd,înainte de a pierde ultimele alegeri,le-a legat de gâtul nostru,al tuturor proștilor plătitori de taxe și impozite la timp.Votați!

postat de eu Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 07:04 86.124.200.*** Link la comentariu

Ca să fim sinceri până la capăt,3/4din coadă e formată de persoane care au făcut o profesie din asta,vikingi sidex gen florin care stau cu ochii în televizor zi și noapte,ascultă ce le spun "analiștii" și vin să înjure,în loc să încheie o convenție de consum.Ăsta e capitalismul,nu vă mai dă nimeni!

postat de george Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 08:12 217.63.67.*** Link la comentariu

La Hidroelectrica este si mai rau. Am doua facturi pe care le-am platit de doi ani si compania mi-a trimis doua Notificari, in caz ca nu platesc, ma deconecteaza. Am trimis extras de cont din care rezulta plata in acceasi zi cu emiterea facturilor, dar tot degeaba. Parca-s batuti in cap.

postat de infracționistu Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 08:30 128.127.117.*** Link la comentariu

Sfântul ban dictează iar indiferența Si reaua intenție a furnizorilor de utilități e ceva de genul lui Bachus:Ce facem nașule ne retragem?Niciodată.Suntem in mână.Dații tare acum.Pe batrâni si Nestiutori.Cei proști sunt in viață ca să putem noi trai pe spatele lor.Nui furam noi?Îi fură alții.

postat de Stan Patitul Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 21:01 5.13.141.*** Link la comentariu

Regulamente proaste facute de ANRE. ANRE ce reglementeaza piata de energie și care NU IA NICI O MĂSURĂ. Am 5 adrese depuse la ANRE împotriva unui furnizor de energie ce nu a respectat Standardul de furnizare și ce credeți că face ANRE? Trimite adresele mai departe rugandu-i frumos sa le rezolve.

postat de Stan Patitul Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 21:12 5.13.141.*** Link la comentariu

Facturile la energie electrica sunt niște stupizenii. Energie activa, tarif extragere, tarif introducere, accize, certificate verzi, plafonare, dif.TVA ... Bai, esti nebun sau prost De parca toti avem 3 facultati din care una la Electricitate. Eu vreau doar pretul final plus TVA, restul treaba

postat de Stan Patitul Sâmbătă, 6 Aprilie 2024 21:19 5.13.141.*** Link la comentariu

Asta e marea digitalizare. Pentru cine se face? Pentru 20 hai 30% din populatie, restul sa se descurce. Credeți ca robotizarea digitala aduce lapte si miere? Ganditi-va ca roboții digitali nu achita impozite, taxe, contribuții la sanatate ori pensie. Ganditi-va serios ptr cine este digitalizar

postat de Ionut Duminică, 7 Aprilie 2024 03:10 5.13.206.*** Link la comentariu

Si totusi unde sunt toate institutiile statului cu rol de supraveghere ANRE, ANPC, etc. Ca avem puzderie de bugetari care ar trebui sa verifice, dar e ca si mafia din spitale, mafia de la asigurari, toata lumea stie dar nimeni nu face nimic .

postat de Horia Duminică, 7 Aprilie 2024 09:32 5.13.137.*** Link la comentariu

Foarte interesant.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.