De ce nu-şi asigură românii locuinţele

După inundaţiile care au lovit crunt judeţul Galaţi luna trecută s-a adus din nou în discuţie faptul că românii nu-şi fac asigurări pentru locuinţe, deşi legea în vigoare instituie obligativitatea acestui lucru, iar sumele ce trebuie plătite sunt modice.

Este drept că procentajul de asigurare nu a depăşit niciodată 20-25% în cei 16 ani de când există legea. Acest lucru are însă cauze multiple şi nu ţine aproape deloc de apetenţa românilor de a-şi asigura sau nu locuinţele.

În primul rând, legea prevede că amenzile pentru nerespectarea "obligaţiei" trebuie aplicate de către primari, care n-au niciun interes de a face acest lucru, care i-ar pune în ingrata situaţie de a-şi amenda propriii alegători.

În al doilea rând, dezastrele pentru care sunt asigurate locuinţele sunt cutremurele, alunecările de teren şi inundaţiile, catastrofe care nu se pot produce individual, ci doar la nivelul unor comunităţi importante, iar în fiecare astfel de situaţie a intervenit Guvernul şi a acoperit în mare parte cheltuielile legate de refacerea locuinţelor distruse.

În al treilea rând, procentajul de 20-25% este asigurat de fapt de cei care-şi cumpără locuinţe prin credit bancar, caz în care încheierea unei poliţe este cu adevărat obligatorie, casele asigurate benevol fiind probabil sub 10%. Faptul că, din 7.000 de locuinţe distruse în Galaţi, doar circa 300 erau asigurate, demonstrează clar acest lucru, pentru că, respectând procentajul judeţean de 20-21%, ar fi trebuit să existe în jur de 1.500 de case asigurate şi sunt, de fapt, de cinci ori mai puţine.

Nu în ultimul rând, suma pe care o poate primi un asigurat cu o casă precum cele distruse acum de inundaţii se ridică la 50.000 de lei, pentru că valoarea nu a fost modificată din 2008, de la apariţia legii, şi nu ţine cont de evoluţia preţurilor din piaţa imobiliară. Dacă asiguratorul mai găseşte vreo bucată de perete rămasă în picioare sau vreo grindă care încă mai bălăngăne tocul uşii, suma începe să scadă serios. Dovadă este chiar raportul oficial al societăţii de asigurare, care a anunţat că primele zece dosare plătite au fost în medie de 28.000 de lei, practic jumătate din suma maximă. Evident, cu aceşti bani nu-ţi poţi (re)face o casă. De altfel, ajutorul guvernamental de 25.000 de lei de familie, acordat pentru electrocasnice, mobilă, lemne şi cheltuieli urgente, certifică faptul că o astfel de sumă nu acoperă decât strictul necesar, fără să fie luată în calcul refacerea casei.

Una peste alta, avem o lege total nefuncţională, care nu este nici aplicabilă, nici atractivă şi nici realistă din punct de vedere material, situaţie pe care nimeni nu este dispus să o recunoască, aşa că se dă vina de 16 ani pe indiferenţa românilor. E mult mai simplu pentru politicieni să susţină că avem legislaţie şi să asigure nişte sinecuri bine plătite, decât să elaboreze o lege cu adevărat folositoare, care să-i protejeze pe oameni în astfel de cazuri extreme.