Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În concluzie, „nein” Schengen, cum am stabilit

Mult dorita intrare a României (și Bulgariei) cu frontierele terestre în Spațiul Schengen mai are de așteptat. Aceasta ar fi concluzia imediată a ultimului Consiliu de Justiție și Afaceri Interne (JAI) la nivel european.
Dar poate că nu atât concluzia JAI ar trebui să ne mire - apele politice în Austria sunt mai tulburi ca niciodată - ci faptul că iar au apărut pe scena publică românească declarații cam prea optimiste în legătură cu această chestiune.
Un exemplu în acest caz este premierul Ciolacu. Încă dinainte de Consiliul JAI, el a prorocit că România va intra terestru în Spațiul Schengen până la sfârșitul acestui an. În mod ciudat, această declarație seamănă oarecum cu graba cu care s-a anunțat că România scapă de vizele pentru Statele Unite, după atingerea pragului de refuz de sub trei la sută la aplicațiile depuse. Numai că, așa cum ambasadorul SUA a temperat entuziasmul, explicând că mai sunt și alte "aspecte tehnice" ce trebuie parcurse, la fel și Consiliul JAI a lăsat problema extinderii Spațiului Schengen în așteptare.
Premierul dorește, firesc, în actualul context electoral, să puncteze reușite și în materie de politică externă, un domeniu în care un viitor președinte ar trebui să aibă competențe ridicate. Că motivele de laudă ale premierului Ciolacu, respectiv de concretizare a acestora, ar fi undeva după alegerile prezidențiale, asta e o altă problemă. Oricum, în cazul Schengen putem aprecia că nu s-a mai căzut pe o pantă laudativă care să genereze un orizont de așteptare dincolo de limitele realității, așa cum s-a întâmplat în 2022.
Prin urmare, să luăm concluziile JAI privind Spațiul Schengen așa cum sunt: mai degrabă o etapă în care se constată că air-Schengen și varianta maritimă nu au fost niște măsuri greșite. În rest, "suntem pe calea cea bună, dar mai sunt multe de făcut", vorba ministrului austriac de Interne. Că pasul următor ține mai degrabă de Austria - realizarea unei coaliții de guvernare care să nu fie ostilă extinderii Schengen - este de asemenea o altă chestiune. Nu putem decât să așteptăm să vedem dacă la Viena se va ajunge la un compromis rezonabil. Între timp vor trece și la noi alegerile... Cu mintea mai limpede, poate că și Spațiul Schengen se va vedea altfel.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

4 comentarii

postat de florin Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 04:04 86.124.203.*** Link la comentariu

Intrarea României în Schengen nu trebuie sa țină de capriciile Austriei!Dar faptul că ne-am comportat prin politicienii noștrii că niște slugi băloase ăștia își bat joc de noi!În tratatul de aderare nu scrie nicăieri că trebuie să acceptăm aceasta bătaie de joc!Avem europarlamentarii pe care ii meri

postat de florin Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 04:08 86.124.203.*** Link la comentariu

Au fost realeși europarlamentari gen Nica care nu au făcut nimic pt aderare!Într-o țară demnă aceștia plecau de mult !Erau dați în judecată de cei care pierd f multi bani!Nu Austria este vinovată!Prin politicienii săi își vede de treabă!Politicienii care ne reprezintă trebuie dați în judecată!

postat de Un roman Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 12:11 89.46.14.*** Link la comentariu

Țara noastră nu are politicieni diplomați care să discute toate problemele. Partidul care ne minte de 35 de ani și continua să o facă, l-a readus pe premierul din 2012. Asta este în detrimentul nostru. Deci șansa de a adera la Schengen a scăzut. "Trenul "Schengen a plecat din "gara" noastră din nou!

postat de CRISTI Marți, 15 Octombrie 2024 01:45 86.124.137.*** Link la comentariu

Oare cat mai suportam unilinta asta de ce statu nu da in judecata Austria ? pentru ca ne refuza admiterea in spatiul schengen in mod nejustificat nici o tara nu a patit asa ceva.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.