Afară-i vopsit gardul, înăuntru, aceeași Mărie cu altă pălărie

Ultima săptămână din anul școlar 2024-2025 s-a desfășurat sub semnul protestelor cadrelor didactice.

Așa cum se știe, finalul de an școlar este marcat de o perioadă în care cadrele didactice au foarte multă treabă la clasă, în contextul în care birocrația este foarte stufoasă și pregătirile pentru festivitățile de an școlar sunt în toi. Şi de această dată, cadrele didactice și-au făcut datoria, așa cum şi-o fac în fiecare an, însă au protest față de măsurile pe care Daniel David, vechiul şi noul ministru al Educaţiei, ar vrea să le implementeze.
Mărirea normei didactice, a programului de stat în școli, evaluarea cadrelor didctice titulare din cinci în cinci ani, sunt doar câteva dintre măsurile care îi nemulțumesc pe dascăli și care îi determină să se gândească serios la demararea unor ample acțiuni de protest, imediat ce vacanța de vară se va sfârși.

În toată această forfotă a schimbărilor care generează nemulțumiri, nu putem să nu ne gândim și la elevii care obțin rezultate remarcabile la concursuri și olimpiade școlare naționale și internaționale. Unii dintre aceştia învață încă în școli sărăcăcioase, în mediul rural, cu toalete în fundul curții, cu clase cu învățământ simultan, cu carențe organizatorice mari. Nici cei de la oraș nu sunt mult mai favorizați. Deși învață în școli moderne, cu dotări de ultimă generație, cu internet în fiecare clasă și cu tablete perfomante, ei sunt nevoiți să se dezvolte într-un sistem de învățământ care îi sufocă şi în care mulți dintre ei uită cum este să fii copil, cu teme și referate exhaustive, care nu îmbogăţesc nicicum actul educațional.

A treia componentă a învățământului românesc, fără de care roata nu s-ar învârti, o reprezintă, fără îndoială, părinții, care, pe lângă munca zilnică, sunt ajutorul de acasă al școlarului. Ba, dacă este să fim sinceri, uneori mai fac şi din temele copiilor, care nu reuşesc să le ducă pe toate la bun sfârşit.

Sunt convinsă că, dacă cineva ar analiza în profunzime problemele învățământului românesc, i-ar găsi acestuia și alte tare. Și în acest context, cred că cel mai important ar fi ca reforma să înceapă de la elev. Dacă tot se vrea să mergem după model străin, ei bine, în țările dezvoltate există cu adevărat un învățământ centrat pe nevoile și aptitudinile elevului, în care cadrul didactic joacă un rol esențial.

Îmi permit să afirm că Daniel David ar fi trebuit să înceapă reforma de la elev, de la materiile inutile pe care acesta le face în cursul unui ciclu de învățare, de la programele stufoase și de la incapacitatea actuală a sistemului de a pune cu adevărat elevul în centrul actului didactic. Până atunci, însă, sper că profesorii vor ști ce au de făcut și, dacă boicotarea începutului de an școlar va rezolva ambiguitatea din sistem și îl va responzabiliza pe Daniel David, atunci nu ne rămâne decât să îi susținem.