Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viața după funeraliile de stat ale fostului președinte

Voi vorbi astăzi despre modul în care se scrie istoria, în aceste zile, în România, după decesul fostului președinte al României Ion Iliescu.

Chiar dacă în perioada în care acesta era ales pentru prima dată la conducerea statului eu eram un copil, iar evenimentele din acele zile treceau pe lângă mine ca un fapt pe care îl înţelegeam drept firesc, dar pe care nu îl percepeam la adevărata lui valoare, astăzi, 35 de ani mai târziu, privesc atât evenimentul pe care îl trăim, cât şi pe cele devenite deja istorie, cu mintea adultului avid de cunoaștere a unor situaţii socio-istorice contemporane extrem de discutate de actuala clasă politică, dar şi de societate, în ansamblul ei.

Unii, politicieni şi cetăţeni obişnuiţi, vorbesc acum despre controversata activitate politică a lui Ion Iliescu și despre faptele pentru care ar fi trebuit să răspundă penal, conform legilor acestei țări. Alţii, în egală măsură personalităţi şi oameni simpli, sunt de părere că, dincolo de toate, un fost președinte a murit și acum, mai mult ca oricând, protocolul, tot prevăzut de lege, privind aceste funeralii ar trebui respectat ca la carte, pentru a arăta lumii întregi că România este o țară în care moralitatea și decența primează. Foarte mulți analiști politici spun că era suficientă o înmormântare decentă, fără onoruri militare și zi de doliu național, mai ales că România traversează o perioadă economică dificilă, cu tăieri masive de sporuri și salarii, cu reorganizări și taxe mărite. După ce acest eveniment va trece, cu costuri mari sau foarte mari pentru România, țara se va întoarce la sărăcia ei și la pachetele de măsuri ale guvernului Bolojan, menite să salveze statul de la faliment.

Din toată această fală vom râmâne cu comentarii, apoi se va așterne tăcerea şi pe acest subiect, cel puţin până când, iertaţi-mi cinismul, o altă personalitate va deceda și va fi nevoie din nou de funeralii de stat, plătite, evident, tot din banii noștri. Practic, dacă nu ar fi survenit decesul fostului preşedinte Ion Iliescu, la Guvern ar fi trebuit să aibă loc în aceste zile negocieri între premierul Ilie Bolojan şi reprezentanții sindicatelor din mai multe domenii, nemulțumiți de situația prin care trece țara. Dincolo de tristeţea sau lipsa tristeţii din aceste zile de doliu, sperăm că, imediat după înmormântarea lui Ion Iliescu, cu gaura bugetară aferentă, preocuparea guvernului de a continua reformele se va relua și vom reuși să avem niște proiecte clare și sigure pentru toți cetățenii acestei țări, care așteaptă reforma menită să aducă România pe adevăratul drum european.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

4 comentarii

postat de IULIAN Miercuri, 6 August 2025 22:51 89.137.30.*** Link la comentariu

A fost un om iubitor de panseluțe.Președintele Ion Iliescu în anul 2004 prin puterea investită de români,a grațiat pe Luceafărul Huilei zis și Eminescul Jiului.

postat de @florin Joi, 7 August 2025 06:05 92.114.82.*** Link la comentariu

Istoria ne învață că oamenii nu învață nimic din istorie.Las asta aici pentru cei care au impresia că nu mai trebuie să înveți dacă te uiți toată ziua în telefon,pe tik-tok sau la duamna anca

postat de Iancu Jianul Joi, 7 August 2025 07:06 5.13.189.*** Link la comentariu

Suntem un BOBOR nu popor de OI... beserica sa traiasca... hotia... secu... pleva analfabeta functional... amantele... si prostii sa plateasca! Ca-n banc: sa plateasca al de pe dulap, eu am am platit!

postat de paloma Joi, 7 August 2025 08:15 86.124.202.*** Link la comentariu

A mai disparut o jigodie comunista din cauza careia au murit mai multi oameni impuscati/batuti decat pe timpul lui ceausescu !!! Noroc ca s-a destramat urss, ca ne vindea si rusilor !!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.