Cursuri de iluminare parentală și alte moduri de a te simți vinovat

Nu mai poți arunca o piatră fără să nimerești un expert în parenting. E realitatea vremurilor pe care le trăim, o adevărată inflație a înțelepciunii. În ultimii ani au apărut, ca ciupercile după ploaie, „specialiștii” în arta de a-ți crește copilul. Te bombardează cu webinarii, traininguri și alte „ședințe de iluminare” și îți vând iluzia că există o formulă magică pentru a fi părintele perfect - un fel de manual de utilizare cu instrucțiuni infailibile, ceva între ghidul de montaj Ikea și cartea tehnică a mașinii de spălat.

Problema nu este că ne-ar îndemna să fim blânzi și iubitori. Problema este atitudinea lor, acel aer de superioritate și cunoaștere absolută, care, cu o blândețe de împrumut, îți transmite: „Voi sunteți niște incompetenți, dar eu, cel luminat, sunt aici să vă salvez.” Nu ți-o spun direct, ci o ambalează frumos, cu voce mieroasă și privire angelică. Și ne explică senin de ce suntem „cei mai răi părinți de pe planetă” dacă, Doamne ferește, ridicăm o dată tonul. O lecție de morală împachetată atrăgător, care-ți dă senzația că ai eșuat din start, încă de la prima scânteie de enervare.

Și, să fim sinceri, cine nu s-a enervat vreodată? Cine nu a simțit cum îi crește presiunea în cap, fix deasupra tâmplei, când copilul se transformă într-un mini-maestru al apăsărilor de butoane? De fapt, cred că acești experți ar putea lansa un curs cu adevărat util: „Cum să te enervezi mai repede și mai eficient”. Sunt convins că ar avea succes, pentru că, să fim realiști, unii copii sunt deja doctori honoris causa în domeniu. Iar dacă ai mai mulți prin casă, nici nu-ți mai trebuie certificat de erou național.

E inevitabil să greșești. Să ridici tonul. Să faci toate acele lucruri „interzise” în manualele de parenting. Suntem oameni, nu roboți, iar „experții” uită un detaliu esențial: relația părinte - copil este o ecuație cu două necunoscute. Și, uneori, este la fel de important să ai grijă de propria liniște, pentru că aceasta se reflectă în binele copilului. Greșim, dar ceea ce contează este să conștientizăm eroarea, să o recunoaștem, să ne cerem iertare și să ne iertăm pe noi înșine, încercând să nu o mai repetăm. Evident, nu vorbesc de cazurile de abuz, ci de majoritatea părinților care își iubesc copiii din toată inima.

Un părinte care își iubește copilul știe, de cele mai multe ori, ce are de făcut. Simte. Ascultă. Se conectează. Nu-ți trebuie un curs de specialitate ca să înțelegi că iubirea e fundația. Copilul simte asta, părintele, la fel. Așa se construiește o relație sănătoasă. Copiii nu vin cu manual de instrucțiuni și nu e nevoie să-ți explice un „specialist” cum să procedezi. Dacă prioritatea ta este să crești un copil cu pace în suflet și în minte, te vei descurca. Da, te vei mai împiedica, te vei mai poticni, dar vei găsi mereu o cale.

Poate că cel mai bun expert ești chiar tu, părintele, iar cel mai bun curs este viața de zi cu zi, plină de provocări, de bucurii și de mici imperfecțiuni. Nu-i așa?