Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ştirile care ne frâng

Acesta este un text pe care aş fi vrut să nu fie nevoie să-l scriu. Aş fi preferat de 1.000 de ori să nu fi existat subiectele care să-i dea naştere, fiindcă, şi unul, şi celălalt, sunt dureroase la un nivel simplu de imaginat pentru orice om cu scaun la cap.

Sunt ştiri care ne frâng sufletul. Moartea unei fete de 17 ani, care a fost strangulată cu un cearşaf de un client, fiindcă nu prestase serviciile sexuale la care se înţeleseseră, a declanşat un val de comentarii foarte acide, atât la adresa autorităţilor care ştiu de existenţa fenomenului, dar nu fac suficient, cât şi la adresa noastră, ori fiindcă spunem lucrurilor pe nume - adică numim prostituată o persoană care, potrivit informaţiilor noastre, presta servicii sexuale contra cost - ori fiindcă, dimpotrivă, nu spunem clar că iubitul fetei era de fapt proxenetul ei.

Nişte precizări se impun. În primul rând, nu jurnaliştii sunt în măsură să se pronunţe asupra naturii sau legalităţii unor întâmplări, ci organele de cercetare penală şi, ulterior, instanţa. Când scriem, noi folosim informaţiile de care suntem siguri, care ni se confirmă din mai multe surse etc. În al doilea rând, responsabilitatea noastră este să reflectăm, cu cât mai multă acurateţe posibil, adevărul. Nu să-l facem să sune mai bine sau mai rău decât este în realitate.

Dacă îşi imaginează cineva că oricărui jurnalist îi face plăcere să scrie despre crime - indiferent cine e victima, dar cu atât mai mult dacă este un copil sau un adolescent - înseamnă că, fără supărare, are probleme la mansardă.

Nici nu se uscase bine cerneala pe ştirea cu crima, că o alta, care tinde să bată orice record în materie de oribilitate, ne-a ajuns pe masă. Un cuplu şi-a abuzat sexual copiii cu vârste sub doi ani. Sunt extrem de curioasă, cum cred comentatorii că ar putea fi scris "frumos" aşa ceva? Dacă eşti OM, nu poţi nici să citeşti fără să ţi se revolte stomacul, să te ia cu cald şi cu frig în acelaşi timp, darămite să mai scrii. Niciunul dintre noi nu alege să scrie oribilităţi, dar cineva trebuie să o facă. Pentru că este important ca faptele unor asemenea specimene să fie scoase la lumină, să se vorbească despre ele, nu cu perdea, ci de-a dreptul, pentru ca, pe viitor, împreună, ca societate, să ne putem apăra mai bine de asemenea părinţi. Mă doare carnea pe mine şi acum, când scriu cuvântul părinţi, fiindcă nu sunt părinţi aceşti creatori biologici de fiinţe umane, pe care, la trei luni şi, respectiv, un an şi şapte luni, au considerat că este oportun să-i supună unor acte sexuale...

Dar, dacă ne prefacem că asta nu s-a întâmplat, fiindcă ne este frică de cuvinte, nu se schimbă nimic. Cel puţin nu în bine.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Ana List Miercuri, 19 Noiembrie 2025 04:34 95.77.107.*** Link la comentariu

Orice se petrece are una sau mai multe cauze. Astfel de fapte oribile se produc pentru că țara este distrusă aproape complet iar libertățile sunt lăsate să ucidă și umanul din om împotriva omului.

postat de Toata vrajeala asta progresista ne-a adus aici cu degradarea morala Miercuri, 19 Noiembrie 2025 06:20 5.13.134.*** Link la comentariu

Am ajuns sa nu mai poti spune lucrurilor pe nume de cand se vrea a fi corect politic.Nu mai poti sa-i spui unui prost ca e prost ca cica ii cauzezi traume.De cand e la moda,toti au traume.

postat de stoica Miercuri, 19 Noiembrie 2025 07:23 86.124.202.*** Link la comentariu

De 10-15 ani Politia nu ne mai apara, ba mai mult s-a transformat in unealta care faciliteaza si intretine tot ce se intimpla. Nu mai avem incredere in autoritati ca ne pot proteja!

postat de macarie banu Miercuri, 19 Noiembrie 2025 07:54 89.137.225.*** Link la comentariu

Multi vad,citesc dar putini pricep.Foarte multi vorbesc despre...dar fara sa spuna nimic,de fapt.incet,incet,se pare ca vom deveni doar salbatici,primitivi,zombie,umbland pe strada cu ciomagul pe umar

postat de florin Miercuri, 19 Noiembrie 2025 07:55 86.121.12.*** Link la comentariu

Cînd populația accepta senin declarația președintelui în care spunea că este stupid .....Un președinte a recunoscut că avem o tara eșuată iar unul ca lucruri importante făcute de el sunt stupide!

postat de Valorizam mai mult animalele decat oamenii Miercuri, 19 Noiembrie 2025 09:29 5.13.134.*** Link la comentariu

Politia ne apara dar are si ea uscaturile ei,procedurile si birocratia le reduc apetitul de a actiona plus ca mergand doar cu masina au pierdut pulsul strazii.

postat de IULIAN Miercuri, 19 Noiembrie 2025 11:56 89.137.30.*** Link la comentariu

Încă nu sunt lămurit, după aproape 36 de ani de la Revoluție avem Poliție sau tot Miliție?...o să vă povestesc,nu azi.

postat de Un roman Miercuri, 19 Noiembrie 2025 13:30 151.16.19.*** Link la comentariu

Persoanele care fac aceste fapte trebuie pedepsite cât mai aspru. Cred că începând de la poliție și până la legiuitori toți sunt vinovați. Oamenii parcă nu vor iasă din "întuneric " ,să fie normali.

postat de Quaestio Miercuri, 19 Noiembrie 2025 16:25 86.124.201.*** Link la comentariu

Traim intr-o Jungla . Tot ce era Autoritate , reglare a Libertatii (sa n-o iei razna) a Disparut ...ptr ca Decidentul(politic) avea alte Interese (votul) . Urmarea e o societate de Dezaxati .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.