Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Politica de doi bani

Politica de doi bani

În timp ce lumea lucrează cu trilioane, reface lanțuri industriale, caută energie și își redesenează securitatea, România își numără mărunțișul. În săptămâna în care al treilea premier desemnat nu a reușit să formeze un guvern, iar criza politică amenință ratingul de țară, noi am găsit timp pentru o dispută națională despre uniformele școlare. La Galați, ne împărțim între cei revoltați de doi lei în plus pe metrul pătrat de mormânt și cei care vor să știe ce se întâmplă cu banii din parcările de reședință.

Este aritmetica apropierii: cămașa este mai aproape de piele decât sacoul, iar buzunarul mai convingător decât bugetul. Cetățeanul vede și simte doi, cinci sau zece lei. În schimb, milioanele și miliardele devin abstracțiuni, un miraj bugetar. Așa se face că o taxă mărită cu doi lei poate aprinde un oraș, în timp ce pierderea unei industrii de sute de milioane de euro trece aproape neobservată.

Uniforma școlară este exemplul perfect. Senatul a adoptat proiectul, Camera Deputaților urmează să decidă, iar țara s-a împărțit imediat între disciplină și libertate vestimentară. Rezultatele PISA ne-au spus deja cât de bine citește și socotește școala românească. Totuși, discutăm mai mult despre sacou decât despre performanță. Îndreptăm ținuta, dar lăsăm sistemul încovoiat.

La cimitirele Galațiului, tariful pentru concesionarea locurilor de înhumare a crescut de la 6 la 8 lei pe metrul pătrat pe an. Administrația spune că banii merg către întreținere și modernizare, iar cetățeanul privește aleile sparte și gardurile ruginite și se întreabă unde se duc cei doi lei. Și bine face că întreabă.

Dar aici începe politica de doi bani: când întrebarea legitimă despre doi lei devine mai importantă decât întrebarea despre două sute de milioane.

Parcările de reședință aduc aproximativ 1,44 milioane de lei într-un buget consolidat de circa 1,78 miliarde. Așadar, banii din parcări reprezintă aproximativ 0,08% din buget: opt bani la fiecare sută de lei. Desigur că trebuie să știm cum sunt cheltuiți acești bani. Dar dacă ne imaginăm că de aici se decide viitorul Galațiului, ajungem să numărăm mărunțișul în timp ce facturile mari continuă să curgă.

Acum două luni, Faleza era câmpul nostru de luptă. Un proiect de peste 226 de milioane de lei a împărțit orașul între tabăra copacilor și cea a betonului. După ce furia s-a stins, proiectul și-a continuat drumul, iar în locul unei monitorizări civice persistente a rămas doar scrumul etichetelor și insultelor aruncate între tabere.

Paradoxul este că Galațiul poate lucra și cu cifre mari. La sfârșitul lui septembrie s-a încheiat un proiect de aproape 965 de milioane de lei pentru infrastructura de apă și canalizare, cu peste 780 de kilometri de rețele realizate sau modernizate. Aproape un miliard de lei poate trece prin conversația publică asemenea unui simplu comunicat, în timp ce doi lei pe metrul pătrat de mormânt capătă proporțiile unui război civil.

Aceasta este problema: nu incapacitatea de a face proiecte mari, ci incapacitatea de a le traduce în viața cetățeanului. Omul înțelege cei doi lei fiindcă îi plătește astăzi, dar nu înțelege miliardul dacă nimeni nu-i arată conducta, rezultatul concret, costul lipsei ei și riscul evitat.

La recensământul din 2021, Galațiul avea cu 31.581 de locuitori mai puțin decât în 2011, o scădere de 12,66%. Orașul a pierdut statistic aproape un Tecuci: un gălățean din opt a dispărut din socoteală. În același timp, Transurb eliberează peste 44.000 de abonamente cu reduceri pentru pensionari, dintre care 19.339 sunt integral gratuite. Tabelul abonamentelor arată limpede că orașul îmbătrânește.

Un oraș mai mic nu devine și mai ieftin. Taxa de salubrizare a crescut de la 14,14 lei la 24,04 lei pe persoană pe lună. Cetățeanul vede diferența de aproape 10 lei, dar în spatele ei stau costurile de transport și depozitare, precum și întreținerea unei infrastructuri care rămâne aproape aceeași chiar dacă populația scade.

La Liberty, aritmetica devine brutală. ANAF și Exim Banca Românească au de recuperat împreună peste 450 de milioane de euro, în timp ce valoarea de lichidare a combinatului și a laminorului este de numai 182 de milioane, adică mai puțin de 41% din creanțele celor doi creditori de stat. Aproximativ 2.000 de angajați rămași pe platformă nu și-au primit salariile din luna mai. Fiecare săptămână juridică înseamnă încă o săptămână reală în care cineva nu este plătit.

La Damen, șomajul tehnic și lipsa comenzilor apasă asupra unei alte platforme industriale. Județul are peste 10.000 de șomeri, iar angajările au coborât la cel mai slab nivel din ultimii 15 ani. Dunărea scăzută amenință navigația și alimentarea cu apă. Acestea sunt cifrele mari. Nu încap pe o chitanță, de aceea par mai puțin reale.

Cetățeanul nu greșește când întreabă ce primește pentru banii lui. Greșeala aparține politicii care transformă orice problemă într-o dispută de buzunar și oferă, pentru crize uriașe, soluții de doi bani.
Fiecare taxă ar trebui să vină cu un rezultat măsurabil și cu un termen. Fiecare proiect mare ar trebui să aibă un tablou public simplu, cu valoarea, stadiul, întârzierile și modificările. Fiecare operațiune de salvare industrială ar trebui tradusă în locuri de muncă păstrate, bani publici expuși și termene asumate. Altfel, miliardele vor rămâne o fata morgana, iar cetățeanul va continua să judece statul după mărunțișul pe care îl găsește sau nu îl mai găsește în buzunar.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

19 comentarii

postat de Popa Oșlobanu Duminică, 4 Octombrie 2026 04:22 128.127.118.*** Link la comentariu

Orașul se ,,stinge" demografic și economic, iar clasa politică face ceea ce știe cel mai bine, adică să se îndestuleze și să mintă cu nerușinare.

postat de Dorel Duminică, 4 Octombrie 2026 04:35 86.124.200.*** Link la comentariu

Majoritatea strazilor/trotuarelor din Galati arata jalnic. Exista cineva la primarie care monitorizeaza aceste lucruri, sau e pe principiul daca nu a reclamat cineva inseamna ca e de bine ???

postat de Camelia Duminică, 4 Octombrie 2026 06:31 86.124.202.*** Link la comentariu

1 - Pentru unii MUMA pentru altii ? Pe Brailei dinspre Kaufland spre McDonald's, trotuarul de pe partea dreapta se tot regenereaza: asfalt, replantat verdeata, plasa antiburuieni, sistem de irigare.

postat de Camelia Duminică, 4 Octombrie 2026 06:32 86.124.202.*** Link la comentariu

2 - Continuare: Trotuarul de pe partea stanga "ABANDON TOTAL". Sapaturi gaze, Apa-Canal, carpiri sub forma de asfaltari. Oare pentru simplul fapt ca pe partea dreapta sunt construite vile una si una ?

postat de Sau platim taxe mărite pt a plăti împrumuturile la bănci făcute de Primărie pentru divertismentul gă Duminică, 4 Octombrie 2026 06:32 86.120.239.*** Link la comentariu

Băi facea-te-as ulei de măsline virgin!Cum să nu îți pese de taxele mărite când serviciile prestate contra taxelor nu există! Plătim salariile nesimțite din instituții sau prestarea serviciilor?

postat de Roman Duminică, 4 Octombrie 2026 06:34 86.124.202.*** Link la comentariu

Multumim partidelor politice si politicienilor din Galati pentru situatia dezastruoasa a orasului ,judetului si cetatenilor.Jalnici cu totii.

postat de Von Bergovicz 24.3 cm Records Duminică, 4 Octombrie 2026 07:03 109.166.131.*** Link la comentariu

Nu politica e de 2 bani ci politicienii sunt niste retarzi sclavi, aserviți și milogi. Se bucură că sunt lăsați să fure de pe unde pot că sa sclavageasca un popor întreg. Asta e adevărul și nu altul

postat de MIȘU Duminică, 4 Octombrie 2026 07:04 86.124.202.*** Link la comentariu

N-AM AVUT DE CÎND ESTE ROMANIA AȘA MINCINOȘI, HOȚI ȘI MAI ALES TRĂDĂTORI ÎN GUVERNELE TRECUTE! Nu am cuvinte, înjurături, jigniri, acuze -le-am folosi degeaba! NESIMȚIȚII!!

postat de Un oraș mai mic nu devine și mai ieftin. Nu.Puturosii sunt la fel de mulți.plătitorii sunt mai puțin Duminică, 4 Octombrie 2026 07:16 128.127.119.*** Link la comentariu

.Pentru conductele de apă NU.Se dă un contract unui politician corupt.Angajările?Se moare Domnilor.Se moare in marile magazine.De muncă forțată,oboseală ,Abuzuri.

postat de S-a pus o conductă să curgă apă și gata a bubuit prețul Duminică, 4 Octombrie 2026 07:25 86.120.239.*** Link la comentariu

M-am uitat de curiozitate cât costă 1 m³ de apă in Orientul Mijlociu unde apa provine din instalațiile de desalinizare a apei marine: cel mai scump preț e in Israel cu 1$ metru.

postat de pro Duminică, 4 Octombrie 2026 07:31 46.97.171.*** Link la comentariu

Sa fim seriosi, stiam de 30 de ani ca Galati e terminat! Cei care am ramas aici in cunostinta de cauza ne-am asumat sa traim intr-un oras care moare, aflat la granita lumii civilizate de 2000 de ani.

postat de Au facut din galati un targ, prafuit, fara industrie, fara perspective, din care tinerii fug. Duminică, 4 Octombrie 2026 08:23 104.28.106.*** Link la comentariu

Daca viata noua, ar avea mai multi , LAURI, ar deveni cu adevarat viata libera, destept articol si fara barbologie, cocret si la obiect, cat despre clasa politica, au distrus orasul, au facut din el

postat de De 36 ani ati ales doar politicieni oportunisti si incompetenti. Ultimul stinge lumina! Duminică, 4 Octombrie 2026 09:57 213.233.85.*** Link la comentariu

Imaginea din articol este graitoare. Cu mici exceptii, Galatiul pare intepenit in anii 80. Populatie imbatranita, case darapanate, fara spatii verzi, fara industrie, fara viitor. Fugiti de aici!

postat de Un roman Duminică, 4 Octombrie 2026 11:21 89.46.13.*** Link la comentariu

Politica a fost și este doar pentru "ciolan ",nu pentru oamenii de rând care plătesc taxe și impozite. Cei de "sus"nu se gândesc la binele țării ci la propriul buzunar, cu mici excepții...

postat de Cineva Duminică, 4 Octombrie 2026 13:54 89.137.224.*** Link la comentariu

În spatele panoului "democrație" unii aleși se comporta ca gașca de cartier. Libertatea se confundă cu libertinajul. Divide et impera! Ai noștri o duc bine dacă ne votează! Și vor vota pentru doi lei!

postat de De unde ati scos asta cu politica de 2 bani? Luni, 5 Octombrie 2026 16:33 86.124.201.*** Link la comentariu

Politica e pe bani multi.Multi politicieni intra in politica sa se imbogateaca, terminati ca e de/pe 2 bani.

postat de Iancu Jianul Miercuri, 7 Octombrie 2026 07:35 5.13.135.*** Link la comentariu

Multumim din inima partideLOR! Slefte de HOTI majoritar... cu diplome reale minoritar si nesimtire CAT NU CUPRINDE! Singura solutie taiati macaroana la SECU,.. Amnistie Fiscala! SAU vom MURI SARACITI!

postat de Iancu Jianul Miercuri, 7 Octombrie 2026 07:38 5.13.135.*** Link la comentariu

Ne vom indrepta spre Argentina, si tare ma mir ca Marius Muresan nu ne va salva! Scapa cine poate din CATUN, CA SE DA CU TUN!Daca o BILA din beton a costat peste 100E... oare cat O DALA nelipita bine?

postat de Lumea bună Duminică, 11 Octombrie 2026 13:35 86.124.202.*** Link la comentariu

Infrastructura de apă e opera Vega '93,Citadina Lemacons, Tancrad. Ministrul de Fonduri era cu Istrate de la Vega, nicicum ,, Stan Gelu"ori,, Condurache", laudă ptr constructori nu ptr hârtiile AC

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.