Un oraş (co)rupt în fund

Galaţiul are mii de şomeri şi sute de foşti şomeri ieşiţi din plată şi fără şanse de a-şi câştiga pâinea, sute de oameni care ţipă că n-au din ce trăi, că le mor copiii de foame! Şi, paradoxal, tone de alimente de la Uniunea Europeană, destinate celor mai nefericiţi gălăţeni, zac în depozitele Primăriei pentru că nimeni-nimeni din cei care au dreptul la ele nu vine să le ia şi să-şi îndestuleze masa şi cămara cu ele.

La Galaţi, mii de gălăţeni au stat la cozi în frig ca să-şi plătească taxele şi impozitele, ba au venit cu noaptea-n cap ca să fie primii la uşă atunci când se vor deschide ghişeele. La polul opus, mii de gălăţeni nici nu mai ştiu cum arată administratorul de bloc, ori dacă e femeie sau bărbat, de atâţia ani de zile de când n-au mai trecut pe la casierie ca să-şi plătească întreţinerea.

La Galaţi, autorităţile se luptă pentru un tunel pe sub Dunăre şi mai mult, vin de pe alte meleaguri coreenii şi elveţienii, cu ofrande în mâini sub formă de studii competente de prefezabilitate demonstrând că se poate, că e mai ieftin să sapi pe sub fluviu decât să faci ditai podul suspendat peste el. Frumos, nimic de zis, bravo lor! Păcat că, un pic mai încolo, strada Ana Ipătescu zace ruptă-n bucăţi şi cu canalizările pe-afară fără să ştie când şi dacă o va mai termina careva de reparat că de modernizat i-a ajuns până-n temelie. Mai ales că numai bine a picat zăpada peste infrastructura desfăcută. Oare, aşa, într-o pauză de făcut proiecte menite să schimbe din temelii istoria şi viitorul unei regiuni uitate şi izolate, coreenii n-ar avea vreme şi de finalizarea unei amărâte de străzi de şase kilometri jumătate? Ori poate autorităţilor le-ar prinde bine să înveţe niscaiva precizie elveţiană? E drept, nu-i vina Primăriei că firma care trebuia să facă strada a ridicat steagul alb, al insolvabilităţii şi s-a predat înainte să termine ce-avea de făcut. Să nu vorbesc într-un ceas rău, dar şi Centrului de Afaceri ratat (scheletul din coasta Prefecturii) tot de la falimentul firmei constructoare i s-a tras. Şi era vorba de ditai consorţiul spaniol! Nu că pe Yapi-ul turcesc care trebuia să facă ISPA l-a ferit Allah de faliment, mai ales că s-a băgat să şi muncească pentru ghiauri, nu doar să le ia banii. Ne-o fi blestemat careva să ne bântuie strigoiul falimentului de câte ori încercăm şi noi facem o treabă de Doamne-ajută.

Ce ziceam la început de locuri de muncă? Iaca zace Parcul Industrial mai păzit decât Banca Naţională, nu cumva să ne fure vreun investitor sărăcia din el. După ce ne-a luat un deceniu ca să-l facem, acum o să ne mai ia cine ştie cât ca să terminăm drumul care duce la el ori să-i turnăm o lingură de asfalt civilizat, să nu ne râdă chinezii de vor să investească în el.

Mă ia durerea de cap? Mai bine nu! La câţi doctori şcoliţi la Galaţi au luat drumul Franţei, risc să mor cu zile, ori să mă tratez singură de pe forumuri şi internet. Da’ las’ că există pe lumea asta dreptate şi ne-om lua şi noi revanşa. Dreptate am zis? Ce tupeu pe capul meu. Păi la noi corupţia se măsoară în proptele puse telefonic la angajare, în baterii de duş şi eventual cozonaci. Las’ că Aviasanul s-a făcut mare-mare, a făcut şi pui care zburdă fericiţi în libertate. Iar despre Hortigal, Dumnezeu cu mila! Despre staţia de epurare a apelor uzate care trebuia să fie în cartierul Cantemir şi nu există, deşi s-a plătit până şi garanţia de bună executare, mister total! Mie una mi-e clar. Nu ştiu cât o fi Galaţiul de corupt, dar e sigur rupt în fund.