Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Băgăm şi bacurile de Ziua Marinei?

Ne place să credem despre noi înşine, şi pe bună dreptate, că suntem un popor vesel, care ştie să se distreze. Ştim să facem bancuri, să petrecem, să facem haz de necaz şi chefuri de neuitat. Ne place muzica, ne plac dansurile, avem imaginaţie şi o folosim din plin. Suntem printre puţinele popoare din lume la care nunţile ţin până în dimineaţa următoare şi continuă apoi cu ciorba de potroace şi cu diverse alte „fineţuri” care unui german, de exemplu, nici nu i-ar trece prin cap.
Totuşi, cu toată gena asta veselă a noastră, atunci când vine vorba să organizăm o Zi a Cuiva sau a Ceva, filmul se rupe şi ne iese o chestie lungă şi tristă de numa’-numa’. Că e Ziua Drapelului, sau a Imnului, că sunt Zilele oraşului, sau, iată!, Ziua Marinei, parcă suntem loviţi în cap cu leuca şi nu mai ştim decât depuneri de flori, alocuţiuni rostite de autorităţi şi concert. Concertul merge la orice, se pare. Ai, n-ai căldură în casă... ai, n-ai apă la robinet, bagi un concert şi-ţi trece. Până la urmă, e ok şi cu concertul de la final, dar ce bagi la mijloc? Te uiţi vreo oră la trei nave obosite (să mă ierte Marina militară, e doar în context!) care trec pe Dunăre, priveşti la nişte „neni” care înoată după ceva în apă şi treci apoi pe lângă nişte oameni care stau la fir întins pe faleză, că dacă nu te pasionează pescuitul, nu te interesează nici ei. Şi atât? Mereu, atât?
Fă nişte poveşti cu eroi ai apelor, adu la mal nişte nave pentru croaziere ca să simtă gălăţenii cum e să mergi pe apă, cheamă prietenii jandarmi să facă o demonstraţie pe mal cum capturează ei interlopii, fă un „filmuleţ” de acţiune cu şalupele poliţiei de frontieră şi cu nişte „contrabandişti” care să fie prinşi în faţa miilor de oameni adunaţi pe faleză, cheamă nişte avioane să zboare razant pe deasupra, pune nişte mascote pe mal să se pozeze părinţii şi copiii cu ele, mai bagă şi un festival al berii... nu ştiu, fă ceva deosebit pentru ca zilele astea să fie într-adevăr memorabile! Altfel, în ritmul ăsta, o să ajungem în scurt timp să băgăm şi bacurile la defilare de Ziua Marinei. Că bacurile au rămas cam singurele lucruri pe care Galaţiul le mai are în comun cu Dunărea, ele şi cârciumile plutitoare de la mal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.