Cum ne protejăm companionii patrupezi iarna
Pe măsură ce iarna își intră serios în drepturi, trebuie să acordăm tot mai multă atenţie sănătăţii noastre şi a celor din jur, care depind de noi, evident, copii, vârstnici, dar și animale de compani...
Pe măsură ce iarna își intră serios în drepturi, trebuie să acordăm tot mai multă atenţie sănătăţii noastre şi a celor din jur, care depind de noi, evident, copii, vârstnici, dar și animale de compani...
Uleiul esențial de lavandă este unul dintre cele mai populare și versatile uleiuri folosite în aromaterapie, potrivit doc.ro. Deși nu există multe studii clinice ample asupra efectelor lavandei asupra...
Unele specii de plante, cum ar fi iedera sau crizantema, îmbunătățesc calitatea aerului, prin absorbția anumitor poluanți, consemnează doc.ro. Aerul din interior, unde petrecem între 70 și 90 la sută ...
Sezonul sărbătorilor este o perioadă în care tentativele de fraudă online ating cote maxime, atrage atenţia Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), care oferă, în context, o serie de s...
Se spune că stresul e boala secolului și depresiile sunt cele care îl pot urma cu ușurință dacă nu reușim să îl gestionăm. Una dintre metodele de calmare și relaxare care te poate ajuta să treci mai u...
Trăim într-o lume sexualizată, unde orice, de la reclame, reviste, prieteni, promovează sexul. Astfel încât, indiferent dacă adolescentul are prieteni care îl incurajează să facă sex, ori privește la ...
Când ne îmbolnăvim, există riscul ca, pe lângă strănut, secreții nazale, febră sau stare generală de rău, să ne confruntăm și cu tuse. Fie că vorbim despre tuse umedă ori seacă, e bine să știm că, în ...
Autofagia este un mecanism prin care celulele se „auto-curăță”. Acesta a fost explicat și recunoscut la nivel mondial odată cu acordarea Premiului Nobel pentru Medicină în 2016 lui Yoshinori Ohsumi. A...
Dormitul pe partea stângă pare să aibă mai multe dezavantaje, în funcție de starea generală de sănătate a fiecărei persoane. Deși această poziție este adesea recomandată pentru îmbunătățirea digestiei...
Când corzile vocale se infectează, acestea se inflamează şi apare răguşeala. În acest caz, cel mai bun remediu este repaosul vocal, nu gargara, aşa cum procedează multe persoane. De fapt, scrie sfatul...
Vitamina B, cunoscută și ca tiamină, este o vitamină solubilă în apă care se regăsește în numeroase alimente de origine animală și vegetală. În calitate de vitamină solubilă în apă, tiamina se descomp...
Lăsați copiii să se joace în țărână, să trăiască la țară cu câini, pisici, în aer liber, și vom avea mai puține alergii, astm, dermatite atopice și intoleranțe alimentare! Prea multă igienă distruge.....
Nimfomania se caracterizează printr-o dorință intensă și permanentă a femeii afectate de a se angaja în contact sexual repetat cu mulți parteneri, fără o implicare emoțională profundă Dorința sexuală ...
Medicul pediatru Mihai Craiu a dezvăluit care este cel mai bun "medicament" pentru a combate excesul ponderal și pentru a îmbunătăți imunitatea copiilor, consemnează DC Neaws.ro. "Vremea a devenit cap...
Atunci când vedem un cuplu, aparențele ne pot sugera anumite aspecte despre acea pereche. Putem considera că partenerii sunt foarte fericiți și împliniți. Însă, în realitate, relația dintre două perso...
Lipsa de comunicare are o serie de semne care este important a fi identificate pentru eficienta lor gestionare. Tăcerea în cuplu și distanțarea emoțională Atunci când partenerii evită să vorbească des...
Pentru cine nu a avut niciodată un animal de companie, fie acesta câine, pisică, hamster, papagal sau ţestoasă, articolul de faţă nu va avea, poate, prea mult sens. Asta fiindcă este imposibil să îi e...
Imunobioticele, adică produsele care conțin atât culturi de bacterii cu efect probiotic, cât și micronutrienți de tipul zinc, seleniu, fier, vitamina C, D sau B, ne pot ajuta la prevenirea bolilor, ex...
Pentru majoritatea femeilor, sexul este multe lucruri: distractiv, incitant, spontan sau relaxant. Însă, pentru unele, sexul este o sursă de frică și anxietate atât de adânc înrădăcinată în psihicul l...
În sezonul rece, animalele trebuie protejate corespunzător, nu doar noi trebuie să ne apărăm de frig şi să ne stimulăm imunitatea, ci trebuie să fim atenţi şi la ce facem pentru ele Animalele de compa...
Alege o metodă de autentificare pentru a comenta și a-ți gestiona profilul.
Cere administratorului să activeze un furnizor de autentificare.
Contul tău este gestionat securizat de GoPress.