Paradoxurile de pe piața muncii din Galaţi
Pe 27 octombrie, la Galați va avea loc o nouă bursă a locurilor de muncă pentru absolvenți. Este un eveniment pe care Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați îl organizează an de an, toamna, cu excepția celor doi ani în care pandemia a spus "Stop joc!". Tot în fiecare an, dar primăvara, AJOFM Galați organizează burse generale ale locurilor de muncă. În esență, cele două evenimente - bursa generală și cea pentru absolvenți - au același grup-țintă, constituit din persoanele care caută să se angajeze și de care Galațiul nu duce lipsă în ultimii ani.
Scriam, în august, de studiul comandat de fundația germană "Friedrich Ebert Stiftung", care a scos la iveală faptul că șomajul real din județul Galați este de fapt de circa 50%, nu de 6%, cât arată statisticile oficiale și este îngroșat de cei care lucrează la negru, de cei cu mici afaceri familiale și care nu figurează ca angajați cu carte de muncă, dar și de cei care au migrat în alte regiuni ale țării sau în alte state și au rămas în Galați doar cu domiciliul declarat.
Fie el oficial sau neoficial, șomajul din Galați este foarte mare și se menține de peste doi ani în primele cinci locuri ale clasamentelor pe județe. În aceste condiții, este un paradox faptul că la bursele organizate de AJOFM se prezintă, în ultimii ani, mai puțini participanți decât numărul locurilor de muncă oferite. Și numărul firmelor cu oferte de muncă este pe un trend de scădere, dar numărul șomerilor care vor să se angajeze nici gând să ajungă măcar la paritate cu numărul ofertelor existente, darămite să îl depășească. La bursa din mai 2023, de exemplu, s-au înregistrat cele mai mici cifre din ultimii ani la toate capitolele: firme participante, "joburi" oferite, număr de vizitatori, angajări pe loc.
Piața muncii din Galați pare fracturată, între angajatori, pe de o parte, și șomeri, pe de altă parte. În ceea ce-i privește pe primii, un studiu dat publicității recent de Fundația "Romanian Business Leaders" și ING Bank România a arătat că județul Galați se situează pe primul loc în Regiunea Sud-Est în privința cifrei totale de afaceri a celor mai mari zece firme, cu 8,75 miliarde de lei în 2022, că are cele mai multe companii din regiune (61) cu afaceri de peste 10 milioane de euro și că, tot în regiune, are cei mai mulți exportatori (87 la număr). Pe de altă parte, salariul mediu net în Galați este cu circa 600-700 de lei sub media națională, iar județul are cei mai numeroși șomeri din Sud-Est, cât Constanța și Brăila împreună. Acesta este un alt paradox.





E simplu de rezolvat: patronii sa aduca cat mai multi lucratori straini si asa se rezolva deficitul fortei de munca cu costuri minime (scazand salariul mediu net platit). Somerii romani nu au decat sa plece aiurea, ca doar tara nu e a norodului ci a tagmei "elitelor" ca sa parafrazez pe Tudor.
Sa vezi cati o sa fie dupa ce Liberty face Greenstell (adica inchide si pleaca la Dunafer )
Nu e nici un paradox: toti somerii specificati in articol, au alte resurse de trai si nu se ostenesc sa si munceasca. Alta explicatie nu exista. Nu cred ca exista cineva fara resurse care sa refuze un loc de munca.
Munca la negru este un fapt, apoi că nu avem suficiente multinaționale pe diverse industrii unde sa existe o oarecare ierarhie, aici cu patronachele dai interviu, el te supervizează la muncă, el e bun la toate, nu avem inoculată ideea de training încât angajatul sa și intre în ritm la noul job...
Greșit!Ca să aibă vizitatori măcar,nu zic interesați,târgul trebuie organizat în parteneriat cu sălile de pariuri și "casinourile" de 100mp de la parterul blocurilor.UNUL nu am auzit să aibă 2-3joburi,să se agite...Nicăieri în lume nu ajunge 1job ori salariul minim,toți înjură și atât
La momentul actual , în Galați, cine vrea sa lucreze găsește. Problema cea mai mare e ca structurile statului care ar trebui sa supervizeze patronatele nu o face astfel încât exista , în 2023, foarte multa munca la negru în Galați, rezultaoraș corupt în care angajații nu sunt ocrotiți de nimeni.
Simplific.Statul sa reducă fiscaloitatea iesita mult din normalitate,Sa chivernisească banul public ca o tara de mai nacajîti nu ca niste nababi,ca daca au o țara de zdrențarosi si ei se vor ca emirii din Dubai te faci in lume de rasul curcilor.
Crexd ca exista perceptia generala ca joburile ok nu sunt oferite onest ci pe sub mana si nu mai e cazul sa te deranjezi , cei tineri nu au "experienta", cei peste 45 ani ca sunt refuzati din start, si in general salariile la privat oferite sunt prea mici., mai bine la buget.Asa o fi ?
Credeti ca 'oficialii' locali/nationali nu stiu cum sta Situatia/Adevarul ? Piata muncii este fracturata ptr. ca Somerul este Strans cu Usa de Angajator(cerinte-pretentii sa nu-ti dea prea mult) + STAT (te jumuleste cu IMPOZITE si CONTRIBUTII). Normal ca Pleaca .