Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alertă de promisiuni în Galați

Știm că aleșii noștri sunt ocupați până peste cap să ne asigure bunăstarea de zi cu zi. Știm că mulți dintre ei nici nu dorm noaptea, gândindu-se cum să atragă noi și noi investiții

Știm că unii abia așteaptă să se termine alegerile, ca să poată să se dedice, trup și suflet, îndeplinirii tuturor lucrurilor minunate pe care ni le-au promis, nesiliți de nimeni, în campanie și în precampanie.
Ei bine, tuturor acestora vrem să le facem un serviciu și să le reamintim măcar o parte din ce au promis. Că poate s-au luat cu vacanțele, cu Jocurile Olimpice, cu medalia de bronz a Anei Bărbosu, cu FCSB-ul, cu Oțelul ori cu cine știe ce și or fi uitat. Că altfel nu-mi explic de ce nimeni nu a mai zis nimic.

Așadar, STADIONUL. În aprilie 2024, eram anunțați că se dă startul proiectului unui nou stadion la Galați: "Noua arenă va fi amplasată pe locul actualului Stadion «Dunărea», va avea o capacitate de 25-30.000 de locuri și va costa în jur de 100 milioane de euro, cea mai mare parte a banilor urmând să provină, cel mai probabil, de la CNI". Licitația pentru studiul de fezabilitate urma să fie lansată în săptămâna respectivă (din aprilie), iar studiul urma să fie gata "în următoarele șase luni". Nu au trecut decât patru luni de atunci.

FABRICA DE BATERII. În iunie 2023, compania belgiană Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) anunța oficial că "va construi la Galaţi o fabrică de baterii electrice pentru industria auto, investiție estimată la 1,4 miliarde de euro". Noua fabrică urma urma să fie construită în Zona Liberă, pe o suprafață concesionată de circa 60 de hectare. La conferința de presă din Belgia au participat și reprezentanți ai administrației Galațiului, care de atunci nu au mai scos o vorbă pe acest subiect.

În februarie 2023, eram anunțați că o companie elvețiană va deschide în Zona Liberă o FABRICĂ DE ULEI, o investiție de peste 20 milioane de euro. Un an mai târziu, în februarie 2024, ni se spunea că "o dată-limită rezonabilă pentru începerea construirii fabricii de ulei din Zona Liberă este luna mai a acestui an". Suntem în august 2024 și nimeni nu a mai spus nimic oficial, nici că da, nici că ba.

În aprilie 2024, eram anunțați că se reușise obținerea avizului Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) pentru realizarea viitorului AEROPORT internațional Galați - Brăila, "deja inclus în Masterplanul de Transport și care va fi amplasat între Braniștea, Slobozia Conachi și Tudor Vladimirescu". La vremea respectivă, mai erau de actualizat o serie de detalii privind amplasamentul, "astfel ca până la începutul anului viitor să definitivăm studiul de fezabilitate și să putem trece la etapele următoare, privind stabilirea surselor de finanțare și organizarea licitațiilor de execuție a proiectului". Așteptăm cu interes noi vești.
Ne spun mulți că presa tot timpul critică. Acum vrem să ajutăm, aducându-le aminte ce au promis înainte de alegeri. Ca un fel de "reminder" pe telefon, o alertă de promisiuni. Cu plăcere!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Galatean Luni, 12 August 2024 00:14 5.13.136.*** Link la comentariu

Fabrica de minciuni si promisiuni de-a prostii omul inainte de alegeri.Si uite ca s-a prins bine pe tapet.

postat de florin Luni, 12 August 2024 04:04 86.124.202.*** Link la comentariu

La formarea pibului national Galațiul este in ultimele locuri!Cel mai mare angajator este pe primul loc pe țară la pierderi?Și anul acesta pt Liberty arată f rău!Porturile gălățene sunt depășite de Giurgiulesti!Politic avem la conducere aleși slab pregătiți!Vine decontul!

postat de DC Luni, 12 August 2024 04:43 86.124.200.*** Link la comentariu

Vorbe, nu fapte. Asta a afirmat liderul lor într-un moment nedorit de sinceritate. Ce să așteptăm de la trepăduși dacă șeful lor asta le cere ? Băieții se conformează, dar numai când este vorba de interesul celorlalți. Când este interesul lor e invers.

postat de Luca Veronica Luni, 12 August 2024 05:18 5.13.204.*** Link la comentariu

Nu au finalizat nici Muzeul din Parcul Rizer, nici cea mai spectaculoasa Gradina Botanica din tara, obiective propuse de foarte multi ani si pentru care au fost alocati anual sume enorme.

postat de Un fost votant Luni, 12 August 2024 06:15 92.223.255.*** Link la comentariu

Intre pucheanu si durbaca, NICI O DIFERENTA, ambii promit marea cu sarea si mai nimic realizat decat betoane , si alea total neingrijite, vezi spatiul dintre peuri, plin de gainat , frunze si mizerii, in opt ani nu a, CREAT UN LOC DE MUNCA, copii nostri, cu diplome in buzunar, cersesc la porti strai

postat de Gigel Luni, 12 August 2024 06:27 5.13.185.*** Link la comentariu

Nu ii costa nimic sa faca promisiuni, neonorate si cu vina aruncata pe altii.

postat de Doru Castaian Luni, 12 August 2024 06:47 89.39.81.*** Link la comentariu

Nu toti alesii au facut astfel de promisiuni, ci o parte foarte specifica a alesilor, mai exact cei care ar avea in principiu toate instrumentele si puterea pentru a face aceste lucruri sa se intample.

postat de Doru Castaian Luni, 12 August 2024 06:47 89.39.81.*** Link la comentariu

Pusul in aceeasi oala al alesilor, sporind lehamitea pausal, nu va face decat sa ii mentina la putere pe cei care promit si atat.

postat de un observator Luni, 12 August 2024 07:13 5.13.131.*** Link la comentariu

Este an electoral, niciunul dintre boierii locali nu este interesat să dea in răspuns la ce s-ar putea realiza dintre toate aceste intenții. Ciocu mic.

postat de Pesede rules! Luni, 12 August 2024 07:33 46.97.169.*** Link la comentariu

Au promis pentru ca erau pe final de mandat. Acum, nu mai au nicio grija sa duca la indeplinire dupa ce populimea i-a reales in functii pentru inca un mandat. Cum naiba reusesc sa-si dezvolte comunitatile cei din Oradea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, in timp ce noi ne ruinam pe zi ce trece?

postat de MM Luni, 12 August 2024 09:48 5.13.162.*** Link la comentariu

Din 20 Mai ‘90 și până-n prezent politichia gălățeană,care ce să vezi,numai ei sunt la putere schimbându-se numai personajele și inițialele partidului,sunt în campanie electorală prin fel de fel de ciorbe electorale reîncălzite și anunțate fie trimestrial,fie semestrial.În rest,Dumnezeu,cu mila!

postat de gopo Luni, 12 August 2024 11:55 5.13.177.*** Link la comentariu

Le facem si noi o promisiune: sa votam pe oricine in afara de cei care au condus pana acum!

postat de Mocanu Natalia Luni, 12 August 2024 12:14 89.46.15.*** Link la comentariu

Un roman În 35 de ani de la revoluție,doarPsd-ul a fost la putere,și nu s-a realizat nimic. După aceste alegeri se va așterne liniștea,ca întotdeauna.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.