Aceeași Mărie cu altă pălărie

Toată adolescența și copilăria mea m-am întrebat cum ar fi dacă și Galațiul ar arăta altfel, cumva ca orașele mai dezvoltate ale țării, pe care le vizitam în vacanțe. Mă întrebam, în aceeași măsură, ce ar putea vizita un străin dacă și-ar dori să arunce o privire prin orașul nostru. Mai mult decât atât, îmi aduc aminte că, la școală, eram puși adesea să facem compuneri în care să prezentăm punctele strategice cu care orașul de la Dunăre ar ieși în evidenţă în cazul unei vizite la pas. Dificilă temă și atunci, dar și acum, pentru că recunosc că m-aș simți la fel de încurcată dacă ar fi să spun cuiva despre punctele de atracție ale îndrăgitului meu oraș natal. În afară de faleză, grădina botanică și câteva biserici cu arhitectură și istorie aparte nu știu ce aș mai putea adăuga.

Au trecut ceva ani de atunci, iar astăzi trăiesc într-un oraș care se vrea a fi modernizat. Un oraș condus de o administrație locală plină de idei inovatoare, dar care dă impresia că de la vorbe până la fapte e cale lungă. Pe principiul că ideea contează, am ajuns să trăim zile în care jumătate de oraș este blocat pentru lucrări de modernizare. Se lucrează haotic, se pun umbreluțe pentru umbră sub copacii din parcuri, unde deja este umbră, se scot borduri și se pun borduri, se închid străzi... pe care totuși se circulă.

Chestia asta cu închisul străzilor e ca în filmele de groază. Evident, toată circulația de pe arterele blocate s-a mutat pe străduțele laterale, unde se formează cozi interminabile de mașini, cu șoferi grăbiți și indisciplinați, cu claxoane și înjurături cât cuprinde. Știți vorba aceea: dacă se face nu e bine, iar dacă nu se face, de ce nu se face. Probabil că cititorii mulțumiți de hărnicia mai marilor urbei m-ar contrazice și mi-ar cere puțină răbdare până  la final, când vom vedea rezultatele. Întru totul de acord cu ceea ce se face. Nu contest determinarea primarului de a schimba fața orașului spre una occidentală, contest doar modul în care o face. Și zic asta pentru că sunt prea multe lucrări una peste alta. Nu pot să nu mă gândesc că în mai puțin de trei săptămâni vor reîncepe școlile, unele dintre ele aflându-se în plină reabilitare, fiind, deci, mutate în alte clădiri.

Se știe că pe durata anului școlar, circulația mașinilor în oraș se îngreunează din cauza elevilor care trebuie să ajungă la timp la ore, cei mai mulți dintre ei fiind aduși cu mașinile părinților sau cu taxiuri. Acum va fi groaznic, cu străzi închise, părinți care se grăbesc să-şi lase copiii la școală și să ajungă apoi la muncă, trafic deviat, nervi întinși la maximum, timp pierdut și circulație haotică! Oare nu s-ar fi putut găsi o soluție, astfel încât toate aceste lucrări de modernizare să fie făcute noapte sau într-un alt interval orar, încât cetățeanul de rând să nu fie foarte afectat? Dar să lăsăm critica, să ne bucurăm că se face și să așteptăm rezultatul final al întregii modernizări. Mamă... ce ne vor mai invidia atunci alții!