Când rupi din tine pentru public

Într-un oraş cumplit de negustori, care între timp nici negustori, nici industrie nu prea mai are, să spui că faci investiţii în artă şi, mai ales, în viitorul artistic al urbei, este o dovadă de curaj aparte.

În Galaţiul acesta în care "nu se întâmplă nimic" - aşa m-am săturat să aud refrenul acesta, mai ales de la oameni care nu ar participa la niciun eveniment dacă nu are mici şi bere - se renovează trei săli de spectacole în acelaşi timp, se construieşte, se organizează evenimente de artă, cu artişti, pentru public. Este drept, accesul la artă nu este mereu ieftin, nu este mereu simplu, nu este mereu confortabil. Dacă vrei bilete la un spectacol bun, fie aici, fie în Capitală, ghici ce, trebuie să le cumperi din timp, să le urmăreşti, să te intereseze, să te preocupe.
Vreau să merg la "Tosca", în Festivalul "Leonard", care nici nu a fost anunţat, fiindcă, în sala teatrului, s-au montat în săptămâna 30 septembrie - 6 octombrie 2024 piese din Festivalul de Comedie, sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini" fiind în reabilitare. Ei bine, opera care mă interesează este pe 24 noiembrie, iar eu mi-am luat deja bilete, fiindcă sunt abonată la mailurile site-ului pe care au fost puse acestea în vânzare. Şi, da, am "închis" nişte bani pentru aproape două luni în ceva care mă pasionează. 
În weekend, Galaţiul a participat pentru prima dată la Noaptea Albă a Galeriilor, eveniment naţional care îşi propune să cheme publicul în spaţiile galeristice în alt moment şi context decât cel obişnuit, pentru a-l expune creatorilor. Pentru a ajunge la spaţiul BlackBox Hala, abia inaugurat cu acest prilej, a trebuit să fac un efort, după 10 ore de muncă (nu am fost singura, erau acolo vineri câteva zeci de persoane, majoritatea în aceeaşi situaţie). Am făcut asta pentru artişti - Monica Turcu şi Leonard Matei - şi pentru curator, Vincentziu Puşcaşu, care crede cu tărie că artiştii au nevoie în Galaţi de un spaţiu unde să poată să se desfăşoare altfel, să fie liberi de constrângeri şi concepte desuete. Dar mai ales am făcut asta pentru mine, ca să mă regăsesc, să mă relaxez făcând ceva ce îmi place, stând de vorbă cu oameni cu care, fără să ne fi cunoscut înainte sau, dimpotrivă, cunoscându-ne, în unele cazuri, de peste 30 de ani, împart aceeaşi dragoste pentru arta adevărată, aceea în care rupi din tine pentru public. Şi, indiferent că această rupere din sine este cuvânt sau imagine, tablou în ulei, grafică sau instalaţie video, sculptură, grafitti, muzică, teatru clasic sau post-modern, important este să presupună adevăr şi consum emoţional autentic. Altfel, e în zadar!