Preţul viitorului ne cam ustură la buzunare

Dacă ar fi să fac o glumă, le-aș spune celor slabi de inimă să stea departe de librării, mai ales de cele care conţin și rechizite. Spun asta pentru că într-o ţară dezvoltată, în care învăţământul este gratuit și garantat prin Constituţie, luxul de a ţine un copil la școală este din ce în ce mai mare. Și nu mă refer aici la obiectele de vestimentaţie care costă cât jumătate din valoarea unui salariu mediu, dacă sunt din cele obişnuite, sau cât un salariu dacă au și un anumit brand, ci mă refer strict la rechizitele pe care școlarul le folosește zilnic. Și asta pentru că nevoia unuia dintre copiii mei m-a determinat să intru ieri într-o librărie și să achiziţionez câteva, adică trei, lucruri indispensabile pentru școală. Am cumpărat un penar, o cutie mică de acuarele, 30 de rezerve de stilou și un set de mine de creion mecanic și am plătit 85 de lei. O sumă destul de mare, dacă luăm în calcul faptul că sunt consumabile (poate cu excepţia penarului, dar nici astea nu rezistă foarte mult) pe care copilul le folosește în mod curent.

Dacă socotesc și că am doi copii în învăţământul gimnazial, ambii cu nevoi școlare de acest gen, este lesne de înţeles faptul că trebuie să am un fond pus deoparte strict pentru a face faţă cheltuielilor cu rechizitele școlare tot anul. Dacă mai adăugăm și meditaţiile sau plata orelor after school, o excursie organizată de școală sau chiar un ieșit cu clasa la un suc și la un film, ajung la un calcul simplu de cel puţin 500 de lei pe săptămână doar pentru copil, pentru ca acesta să facă lucruri banale, normale pentru vârsta lui. Căci, din păcate, nu mai trăim acele vremuri în care copilul era lăsat cu cheia de gât singur acasă, în care un creion și un penar costau câţiva lei, iar principalul mod de a petrece timpul liber era joaca în faţa blocului.

Nu mi-ar fi plăcut să retrăiesc acele timpuri, pentru că îmi place să aibă copiii mei (şi nu doar ai mei!)  posibilitatea să facă diferite lucruri constructive în timpul liber pentru a evolua frumos și a deveni adulţi de încredere. Dar mi-ar plăcea să trăiesc nişte vremuri în care aprovizionarea lor pentru școală să nu se mai transforme într-o misiune imposibilă de dus din punct de vedere financiar. Nu aş vrea să se înţeleagă că mă plâng, până la urmă, să cumperi lucruri pentru şcoală este o bucurie, înseamnă că ai un copil sau mai mulţi sănătoşi, întregi la minte şi care pot să înveţe, iar asta este  o binecuvântare.

Evident, există voci care spun că, dacă nu-ţi permiţi să susţii copiii, cu toate nevoile lor, ar trebui să nu-i ai. Ca popor care se confruntă însă cu o scădere drastică a natalităţii, cu o populaţie îmbătrânită şi care se răreşte pe an ce trece, poate ar fi util să avem nişte strategii coerente de sprijin pentru familiile care cresc adulţii de mâine. Fiindcă mâine, când ne vom da seama că avem nevoie de ei, s-ar putea să fie cam târziu.