Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Când bunul simț și civilizația vor fi pe primul loc

Nu pot să nu scriu astăzi, de Sărbătoarea Floriilor, despre evenimentul organizat la Galați. O idee care s-a vrut măreață, cu bune intenții, s-a transformat într-o mare de oameni, cu fum, miros de pește amestecat cu mici, aglomerație, cu alte cuvinte o atmosferă de maidan, nu de sărbătoare.

Ca în fiecare an, oamenii au ieșit din case cu mic, cu mare, dornici să petreacă câteva ore în aer liber și poate să guste și din bucatele tradiționale de Florii. Și am zis intenționat să guste, pentru că la prețurile practicate era greu să-ți imaginezi că cineva ar putea mânca pe săturate.

După doar două ore de așa-zisă plimbare printre tarabe, pot să afirm că suntem departe de civilizație, iar lipsa de educație se vede de la mare distanță. Pentru că o porție de distracție în aer liber nu vine niciodată fără urmări, în jurul orei 18.00, coșurile de gunoi amplasate din loc în loc pe Faleză erau deja burdușite, iar resturile din meniurile consumate de gălățeni tronau nestingherite pe iarbă și printre flori.

Deși erau poliști, jandarmi și polițiști locali câte cuprinde, nu exista nimeni care să asigure curățenia în zonă, cu toate că de acest lucru ar trebui să ne ocupăm și individual, măcar să învățăm să păstrăm ceea ce avem. E drept că la fiecare tarabă erau agățate coșuri de gunoi pentru cumpărători, dar și acestea erau neîncăpătoare.

Dacă trecem peste aceste aspecte, putem afirma că era o atmosferă care te ducea cu gândul la sărbătorile pascale ce bat la ușă, iar o ieșire în aer liber a fost chiar binevenită, după atâtea zile mohorâte. Păcat că, după acest weekend, frumoasa noastră faleză va arăta ca după război, cu bănci devastate, mizerie și resturi din belșug.

Sper că odată cu trecerea anilor, acest comportament de „sălbăticie” pe care unii dintre semenii noștri îl afișează va fi uitat și vom trăi și noi într-un oraș civilizat, cu bune maniere, iar după o astfel de ieșire în aer liber orașul nu va mai arăta de parcă a fost devastat. Până atunci, nu-mi rămâne decât să mă rog pentru sănătate, minte luminată și să le urez sărbători pascale cu sănătate și spor tuturor gălățenilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

12 comentarii

postat de @florin Luni, 14 Aprilie 2025 03:32 5.13.188.*** Link la comentariu

O idee mătreață!Ăștia suntem iar cei care ne conduc sunt după chipul și asemănarea.O adunătură din satele de prin jur și copiii lor,la fel de needucați.Iarmaroc nu maidan.Numai haine la SH mai lipseau

postat de Gigi Luni, 14 Aprilie 2025 05:12 89.136.187.*** Link la comentariu

Paine si circ!

postat de Cătălina Luni, 14 Aprilie 2025 05:54 86.124.203.*** Link la comentariu

Așa este, civilizația lasă de dorit! Sărbători cu bine!

postat de G-Man Luni, 14 Aprilie 2025 05:59 86.120.239.*** Link la comentariu

Sunt convins ca data viitoare Primaria Galati va impune si conditia asigurarii curateniei inainte, in timpul si dupa festiva odata cu taxa de taraba pentru toti bisnitarii de ocazie.

postat de Singuri la grămadă.Dar singuri. Luni, 14 Aprilie 2025 06:05 128.127.119.*** Link la comentariu

Așa suntem noi românii.Deocamdată.Mie îmi plăcea vremea grătarelor in jurul blocului.Ne-ati numit gherțoi.De bloc.Ne întâlneam,ne cunosteam ,socializam.Acum,Nu-mi mai cunosc vecinii.Unii au dispărut.

postat de dan Luni, 14 Aprilie 2025 06:07 86.124.203.*** Link la comentariu

Administratia este inculta, needucata, pusa pe capatuiala si slugarnica fata de partid.Acesti oameni au fost votati de oameni cu aceleasi atribute! Puchene,Foteo valoarea=0.00!

postat de florin Luni, 14 Aprilie 2025 06:31 86.124.201.*** Link la comentariu

Cei care ne conduc sunt după chipul și asemănarea celor 70% care în loc să meargă la vot în mai anul trecut au preferat să meargă la grătare in Girboavele!

postat de Gigel Luni, 14 Aprilie 2025 14:20 5.13.181.*** Link la comentariu

Vintila Mihailescu ii numea pe astia veniti cu rata si care nu se civilizau muncitori tarani. Era vorba pentru cei adusi la oras odata cu industrializarea.Dupa niste multi ani e aceiasi treaba.

postat de Quaestio Luni, 14 Aprilie 2025 17:05 86.124.200.*** Link la comentariu

Inainte cautau sa se civilizeze cat de cat . Acum nu-i mai Intereseaza . Arunca oriunde orice . Aroganti si Agresivi . Sa stranga ...Dorian Popa(!).

postat de Quaestio Luni, 14 Aprilie 2025 17:09 86.124.200.*** Link la comentariu

Dadea Primaria faliment daca platea bine(dublu-triplu) acele 8-10 ore o echipa Ecosal ? Scoteau/Mutau Tomberoanele incarcate cu unele Goale(fara sa bage masina) .

postat de George Luni, 14 Aprilie 2025 19:25 128.127.118.*** Link la comentariu

A ramas pe asfalt uleiul ranced pe care il veti mirosi doua luni de acum inainte, pana cand caldura va reusi sa evapore slina.

postat de Fane Joi, 17 Aprilie 2025 06:52 86.124.203.*** Link la comentariu

Principala vină aparține organizatorilor care nu au asigurat curățenia. Ați vrea ca clientul să plece acasă cu oasele peștelui mâncat? Organizatorul trebuie obligat de primărie să păstreze curățenia!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.