Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

It's gone. It iz uat it iz…

„Alegerile acestea prezidenţiale din 18 mai vor fi un prag. Acum, depinde ce fel de prag. Cât de înalt va fi el şi cât de (ne)atenţi sau de ignoranţi vom fi ori ne vom încăpăţâna să fim noi. Dacă ne vom lovi cu capul de prag, dacă îl vom păşi cu grijă, ori dacă ne vom împiedica. La o adică, picioarele - cât de lovite - tot se mai repară… Cu loviturile la cap, însă, e mai greu”, glumeam, amar, cu vreo zece zile în urmă.

Nu-mi imaginam că, în ultimele zile de dinainte de alegeri, vom avea parte de „schimbarea la faţă” a politicienilor. De momente ori chiar demonstraţii de sinceritate politică şi prezidenţiabilă. De adevărate revelaţii asupra caracterului, a modului de a gândi, vorbi şi acţiona. Şi cu care va trebui să ne obişnuim dacă sau după ce vor lua frâiele puterii. Au fost ocazii de „trezire în conştiinţă” pentru cei care n-au făcut-o deja.

Desigur, presiunea, tensiunea, interesele apasă greu. Iar unele „derapaje” pot fi explicabile. Oameni suntem! Doar că anumite declaraţii sau gesturi n-au fost şi nu sunt deloc „derapaje”. Ci constante ale modului de a gândi, divulgate în momente de sinceritate…

Încep să mă gândesc cu oarece nostalgie la alegerile prezidenţiale din 2019. Ce uşor a fost, pentru unii dintre noi, să alegem. Apropo, constat că a fost ultimul scrutin în care PSD a avut un candidat în turul al doilea la preşedinţia României. Pe Viorica Vasilica Dăncilă. Zâmbiţi amar, aşa-i?!

Repet, „doamna Veorica” - aşa cum o persiflam - a fost ultimul candidat social-democrat care s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Se aude, şi acolo, la PSD?! Cu toate păcatele ei, parcă-mi vine greu să o compar cu vreuna dintre actualele doamne din vârful politicii naţionale. Da, cu toate gafele ei, cu tot ridicolul, cu toate coafurile şi broşele de naşă mare, cu tot Liviu Dragnea din spatele ei… mi se pare, totuşi, că Viorica Dăncilă le-ar putea da clasă doamnelor politicii de azi. Măcar în ceea ce priveşte decenţa politică.

Dar ce tot scriu eu aici?! Clasa politică evoluează după chipul şi asemănarea alegătorilor ei, nu-i aşa?

Şi, ca să citez vorbele unei personalităţi devenite deja clasică la vârful politicii româneşti: scrutinul prezidenţial „it's gone”. Rezultatul? „It iz uat it iz"… Noi să fim sănătoşi, că ni l-am făcut cu mâna noastră. Bine că măcar am fost mulţi!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

10 comentarii

postat de MM Duminică, 18 Mai 2025 21:59 86.124.201.*** Link la comentariu

România a câștigat o luptă,dar,nu și războiul! Abia de acum începe greul,cu un parlament majoritar ostil+șobolanii sforari din spatele celor din PSDNL,AUR,SOS și POT.

postat de un observator Luni, 19 Mai 2025 04:03 86.124.202.*** Link la comentariu

Crede cineva că psd devine dintr-o dată fata harnică acum la jumătatea anului 2025? Au timp berechet de pierdut. La Buzău tot la ciolacu le este gândul.

postat de dragos Luni, 19 Mai 2025 04:04 217.63.67.*** Link la comentariu

primul mesaj al lui MM descrie perfect situatia.

postat de CORUPTIE ENDEMICĂ EUROPEANA DEJA. Luni, 19 Mai 2025 04:21 128.127.118.*** Link la comentariu

Viorica Dancilă?A gresit partidul la ca si Crin Antonescu la actualele alegeri.Mucusor?Nu a câstigat.El a fost PUS:Sitemul a câstigat.perdantii?Copii nostri si ai vostri .Coruptia ucide.

postat de Dan Luni, 19 Mai 2025 05:46 86.124.203.*** Link la comentariu

Romanii au fost infectati de lene si hotie de catre FSN-PSD-PNL-AUR_USR.Trebuie sa ne curatam noi primii si sa-i strivim pe acesti cretini politici.Munca trebuie sa fie revina in normalitatea noastra.

postat de Ana List Luni, 19 Mai 2025 05:47 82.79.117.*** Link la comentariu

Acum - azi, Euro trebuie sa scada sub 5 lei. Bursa trebuie sa inchida pe verde. Daca nu se intampla, ce facem? Cine raspunde? Incep justificarile si vrajelile?

postat de @florin Luni, 19 Mai 2025 07:10 86.124.201.*** Link la comentariu

AUR=PSD.Cum guvernare nu se poate fără cel mai mare partid,vor șantaja coaliția.Important e să nu ajungă din nou la butoane olguța și trupa lui dragnea.ciolacu măcar s-a dat cu lumea civilizată

postat de MM Luni, 19 Mai 2025 09:34 86.124.201.*** Link la comentariu

Wow mama,acum pe b1tv,nea primarele pe care se vrea a-fi,face declarații unsuroase și dualiste la adresa ciolacului,.Omu’ caută să-și securizeze influența și butoanele în Galați și partid.

postat de MM Luni, 19 Mai 2025 09:44 86.124.201.*** Link la comentariu

Deci,despre ce vorbim?Despre luptele interne pt supremație,influență și butoane din PSDNL și balamalele lor,din postura de pierdanți ai alegerilor?Sanchi,cică reformarea partidului!Băi,mă leși!

postat de Quaestio Luni, 19 Mai 2025 15:52 5.13.174.*** Link la comentariu

Tare imi e ca ...batranii Vulpoi ai Politicii , vor sta cu capul la cutie pana trece furtuna/se uzeaza/compromit Noii Veniti , dupa care , Iar ne 'Salveaza' . Stiu ei ...Metoda.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.