Marțea cu trei vești rele

Și a venit 1 iulie, o zi de marți cu cel puțin trei vești rele: s-a scumpit energia electrică, s-au tăiat sporuri şi s-au rărit autobuzele, troleibuzele și tramvaiele Transurb de pe trasee.

Despre energia electrică, ce să spun, era de așteptat să dispară plafonarea prețurilor. O sabie pe care Damocles ne-a fluturat-o de mult timp deasupra capului pentru tăierea unei plafonări care, economic vorbind, nu avea cum să dureze la nesfârșit într-o economie ce se vrea liberă.

Despre sporurile tăiate, mai exact despre cel pentru condiții vătămătoare de lucru, discuția e lungă. Nu am prestat până acum activități în prea multe domenii, așa că nu am de unde să știu exact ce, cât și pe cine vătămează. Însă nu am lucrat niciodată la stat. Poate doar un pic, în studenție și în armată, în practicile agricole, dar atunci munceai pe gratis, nici vorbă de vreun salariu sau beneficii.
Mi-e greu să înțeleg cu ce fel de condiții vătămătoare se întâlnește în carieră un angajat cu muncă de birou, comparativ cu, de exemplu, un pompier. Sau un medic, sau un siderurgist, sau un polițist. A, că salariul este mic, asta e altă problemă, dar „dacă întrebi 100 de români”, vorba lui Cabral, niciunul nu-ți va spune că e mulțumit de cât câștigă.
Că se așază praful pe dosare, că stai cu ochii toată ziua în calculator sau că te trage curentul când e geamul deschis, astea nu sunt motive de sporuri. Până la urmă, când te-ai angajat pentru un post de funcționar, știai că nu te vei duce să vânezi mistreți cu Țiriac.

S-a deschis în aceste zile o nouă falie între români. Până acum ne-am făcut albie de porci unii pe alții pe motive de politică, acum a (re)început meciul dintre bugetari și cei care lucrează în privat. Și cred că un lucru este universal valabil: nimeni nu te poate ține cu forța să muncești unde nu vrei. Nici la stat, nici la privat. Nici la spital, nici în combinat. Nici la birou, nici la asfaltat drumuri pe caniculă.
Și dacă ar fi pe bune, probabil că absolut toți cei care muncim ar trebui să cerem spor de condiții vătămătoare, pentru că, dacă munca era bună, o luau americanii. Plus că munca te face să pierzi cel puțin opt ore din viață, în fiecare zi!

Sărind de la una la alta, mă întreb de ce insistă atâta Transurb cu programul de vară. Doar pentru că au intrat copiii în vacanță? Program de vară înseamnă mijloace de transport mai puține pe traseu. Pentru ceilalți gălățeni, dependenți de transportul public, programul de vară înseamnă așteptări mai lungi în stații în căldură, înghesuială mai mare în autobuze și tramvaie, nervi mai mulți. Și, culmea, la același preț, pentru că celor de la Transurb nici nu le trece prin cap să anunțe bilete cu tarife de vară, mai mici sau cu o valabilitate mai mare, în ton cu serviciile reduse pe care le oferă.