Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Liberty își joacă soarta în următoarele 30 de zile

Este extrem de greu de anticipat, chiar imposibil, ce se va întâmpla la Combinatul Liberty Galați în perioada următoare. Însă cel puţin trei scenarii se pot contura.

Luni, 7 iulie, Liberty a primit un răgaz suplimentar de 30 de zile, din partea Tribunalului Galați, pentru a-și convinge creditorii să aprobe planul de reorganizare și, implicit, să-și poată continua activitatea. Dacă reușește să obțină „ok-ul” din partea acestora, ar fi scenariul ideal în condițiile date. Combinatul ar continua să producă în continuare, să vândă și, într-un final, să facă profit, din care să înceapă să-și achite datoriile. Acesta este și rostul planului de reorganizare.
Însă nu va fi deloc simplu, pentru că, așa cum spunea zilele trecute Remus Borza, (fostul) administrator concordatar al Liberty, una dintre cele mai mari probleme ale combinatului este că și-a pierdut credibilitatea în piață. „Încrederea se câștigă în ani de zile și se pierde într-o singură zi”, spunea Remus Borza. Dacă ești o companie solidă și de încredere, furnizorii îți dau materii prime cu plata la 60-90 de zile. Dacă nu mai inspiri încredere, trebuie să plătești totul în avans, așa cum e cazul combinatului acum.
În plus, piața europeană de oțel are parte de supraproducție, iar prețurile au scăzut. Este greu de spus când va începe să vină profitul absolut necesar. Deocamdată, Liberty vinde, dar sub costurile de producție, pentru că nu poate altfel. Trebuie să vândă, dacă vrea să trăiască! Dacă nu mai vinde oțel și laminate, atunci se pune lacătul pe poartă și toată lumea pleacă acasă.

Dacă, peste 30 de zile, când va expira termenul dat luni de Tribunal, combinatul nu va reuși să obțină aprobarea creditorilor pentru planul de reorganizare, alte două scenarii se deschid. Pe scurt, acestea vor fi lacătul sau insolvența.
Dacă eșuează negocierile cu creditorii, se va închide concordatul preventiv și se va da liber la executări silite, litigii, cereri de intrare în insolvență sau faliment. Dacă nu se vrea intrarea în faliment, care este unul din aceste scenarii, atunci singura soluție va fi depunerea unei cereri de intrare în insolvență, potrivit surselor noastre juridice.
În principiu, insolvența face cam ce a făcut și concordatul preventiv, dar mult mai strict. Se vor suspenda de drept toate litigiile și executările silite, dar orice vânzare de active, orice decizie se va lua cu aprobarea creditorilor. Liberty nu va mai lua nicio decizie de unul singur.
Procedura insolvenței are două perioade. Prima este cea de observație, cu o durată recomandată de până la 12 luni, dar care se poate întinde pe doi-trei ani. A doua perioadă este cea de reorganizare, de patru ani, ce poate fi prelungită cu încă un an. Dacă insolvența eșuează, atunci urmează falimentul.

Cu alte cuvinte, agonia (sau, dimpotrivă, extazul Liberty) poate dura până la șapte-opt ani. Dar mai întâi trebuie să depășească următoarele 30 de zile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

8 comentarii

postat de IULIAN Marți, 8 Iulie 2025 05:13 89.137.30.*** Link la comentariu

Vă zic eu,în cel mai fericit scenariu rămân laminoarele pentru că brame se pot aduce,restul fier vechi pentru că Remat nu degeaba a dat 12,5 milioane pe Electrocentrale în inima junglei.

postat de florin Marți, 8 Iulie 2025 05:18 86.124.202.*** Link la comentariu

Doua cifre care spun totul :un miliard euro datorii un miliard pt funcționare!La care se adaugă credibilitate zero fata de furnizori și clienți!Oricum pe multi furnizori ia băgat în faliment!

postat de Marcu Marți, 8 Iulie 2025 05:23 5.2.208.*** Link la comentariu

Intr-o posibila insolventa cati contractori vor mai lucra cu ei cand increderea e praf? De unde bani de materii prime, salarii, energie scumpa, costuri cu mentenanta, o concurenta cu preturi mai mici

postat de florin Marți, 8 Iulie 2025 06:49 86.124.202.*** Link la comentariu

Și că sa prelucrezi brame ai nevoie de gaz și energie!Și clienți!Brame sa mai incercat!Pt LBC iese din discuție!Doar campanii pt LTG!Dar este greu!Nu cred că combinatul de acum poate asigura logistica

postat de Indienii prefera concordatul sau falimentul. Marți, 8 Iulie 2025 07:04 51.158.36.*** Link la comentariu

Indienii fug ca dracu' de tamaie de insolventa... pentru ca ar raspunde de faptele savarsite cu intentie care au condus la ruinarea Combinatului. Administratorul judiciar ar fi desemnat de instanta.

postat de IULIAN Marți, 8 Iulie 2025 08:44 89.137.30.*** Link la comentariu

Ieri am fost în Combinat...PARAGINĂ totală!...pe vremea francezilor Arcelor ziceai că ești la „stațiune”. Singurul vinovat,în afară de Năstase este UE care a impus vânzarea combinatelor.

postat de IULIAN Marți, 8 Iulie 2025 08:54 89.137.30.*** Link la comentariu

„maxim 200 caractere ”..pot să sriu o carte, ideea este că soarta Combinatului a decis-o UE tocmai cănd îi mergea bine,acum varanii așteaptă să ciugulească fierul vechi,să facă lovele pentru portofele

postat de Quaestio Marți, 8 Iulie 2025 16:37 86.124.200.*** Link la comentariu

Nu inteleg ...celelalte Combinate Metalurgice din Europa , alea cum functioneaza/vand pe pierdere ?Costul energiei e cam la fel . E o cursa , care Rezista mai mult pe pierdere ,si care Crapa ?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.