Ziua cea mai scumpă

Scumpă în niciun caz în sensul că, vai, ce frumos a fost pe 1 august, soarele râdea pe cer, păsările ne desfătau sufletele cu trilurile și zborul lor grațios, autobuzele au ajuns toate la timp, investitorii au venit în coloană spre Galați pe autostrada nou-construită, șantierele din oraș s-au finalizat complet, Liberty a scăpat de insolvență, iar copacii de tablă și cărăbușii de la pasajul Dunărea au zburat spre țările calde.
Nu, cea mai scumpă zi în sensul că, scuzați-mi franceza, dracu’ o să ne ia pe toți. Din 1 august, suntem loviți de cel mare val de scumpiri de după criza din 2010.
Pe de o parte, a crescut TVA-ul cu două până la 12 puncte procentuale. Cotele reduse de 5% și 9% s-au comasat și au fost înlocuite de 11%, care se aplică însă numai la anumite categorii de produse și servicii (alimente, medicamente, cărți, HoReCa, lemne de foc, apă potabilă și canalizare, îngrășăminte). Iar TVA-ul de 19% s-a dat de două ori peste cap și s-a transformat în 21%. 
Creșterea TVA-ului la 11% pentru alimentele de bază ne afectează pe toți. Se scumpesc pâinea, untul, uleiul, zahărul, făina, în concluzie, se scumpesc toate. Creșterile de preț vor fi destul de mici pentru fiecare produs în parte, dar se adună și ne vor lovi în moalele capului la casă și, apoi, acasă.  
Cresc şi accizele la combustibili şi dispare plafonarea prețurilor la energie. Avem deci parte de furtuna perfectă în buzunare, de la 1 august, pentru că absolut totul în România funcționează cu energie sau combustibili. Și absolut totul este taxat cu TVA. Aceasta este o taxă indirectă pe consum, aplicabilă în fiecare etapă a producției și distribuției unui bun sau serviciu, dar este în cele din urmă suportată de consumatorul final. Ea înseamnă o creștere generală a costurilor prin scumpirea produselor și serviciilor taxate. Generează, astfel, efecte inflaționiste și influențează puterea de cumpărare a populației. 
Și apropo de inflație. Instituțiile locale, cum este, de exemplu, Primăria Galați, nu ratează în niciun an ocazia de a actualiza taxele și impozitele locale cu valoarea inflației. Municipalitatea locală nu este în niciun caz singura autoritate publică care ține pasul la zi cu inflația.
Dar şi inflația este cu două fețe. Pe de o parte, avem inflația „bună” pentru stat, aia care se adaugă la toate serviciile, produsele și taxele pe care le plătim. Pe de altă parte, avem inflația „rea”, aia pe care statul român ar trebui să o suporte, dar nu vrea, cum ar fi trebuit să fie actualizate toate pensiile românilor la începutul acestui an.
Chestiunea inflației pe care o pomenim numai atunci când ne convine aduce izbitor de mult cu cea a faptului că vindem produse și servicii la prețuri europene, dar ne plătim muncitorii cu salarii românești. Prea mulți patroni din România s-au făcut, timp de zeci de ani, „frați de cruce” cu salariul minim, nevrând să-l lase din mână oricât de multe mașini și case au câștigat.