Țara în care fac dreptate cei nedrepți

România trăiește, zilele acestea, un paradox revoltător: cei chemați să apere dreptatea au devenit simbolul nedreptății. Se duce un război rece, dar aprins, între magistrați, pe de-o parte, și liderii politici – premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan – pe de altă parte. În centrul conflictului se află pensiile speciale, acele avantaje greu de justificat într-o țară în care milioane de oameni trăiesc cu sub 3.000 de lei pe lună.
Propunerea guvernului de a reforma sistemul – prin creșterea vârstei de pensionare și plafonarea pensiilor magistraților la 70% din salariul net – a stârnit indignare. Dar ce a urmat a fost cu adevărat șocant: președinta CSM, Elena Costache, a declarat că „o pensie de 11.000 de lei i se pare mică.”
Mică? Pentru cine trăiește printre cetățeni, nu în birouri cu perdele groase, această afirmație sună a dispreț. Este dovada clară că o parte din sistemul judiciar trăiește într-o bulă, ruptă complet de realitatea socială. În ce lume o pensie de patru ori mai mare decât media națională poate fi considerată nedreaptă?
Judecătorii nu sunt doar juriști. Ei sunt și oameni care, prin deciziile lor, aplică legea cu echitate și moralitate. Iar moralitatea cere măsură. Ce fel de dreptate poate oferi cineva care ignoră profund realitatea oamenilor pe care îi judecă?
Strigă în gura mare că justiția e atacată și că independența lor e pusă în pericol. Dar ce fel de independență e aceea care se sprijină pe privilegii și pensii uriașe? Ne amintim, inevitabil, de cazuri precum cel al lui Mario Iorgulescu, care în 2025 și-a redus pedeapsa cu şapte ani fără a petrece vreo zi în închisoare. De dosarele de corupție prescrise. De politicienii plecați în vacanțe înainte de condamnare. De proxeneții scăpați din „erori de procedură”.
Aceasta este justiția pe care o apără? Una selectivă, surdă la nedreptățile reale și grăbită doar când vine vorba de sine?
Iar când li se cere o minimă decență și o ajustare a pensiilor la realitățile economice, magistrații amenință că vor părăsi sistemul. Poate că acest lucru nu ar fi chiar un dezastru. Poate că o astfel de criză ar fi, de fapt, un semnal de alarmă pentru o reformă autentică. Pentru că, decât o justiție înrobită de orgolii, de privilegii și de aroganță, mai bine una cu mai puține "robe", dar cu mai multă decență, moralitate și conectare la realitate.