Pe Dunăre-n jos, un Galați frumos...

Poate c-avem și noi un strop de vină! Prea ne-am obișnuit să-i vedem mai lesne umbrele, bubele, lipsurile și relele, decât părțile bune. Să ni se pară că suntem mai buni, că merităm mai mult... uitând că orașul este, până la urmă imaginea noastră, a cetățenilor care suntem și a alegerilor pe care le facem. Un Galați după chipul și asemănarea noastră, după cum spuneam mai demult.

Dacă e să fiu sinceră până la capăt, cred că și mie mi-ar fi mai ușor să-i enumăr Galațiului zece aspecte negative în loc de cinci pozitive. Darămite unui om mai puțin plimbat prin țară decât mine...

Iată de ce am făcut ochii mari în timp ce-i ascultam povestindu-mi despre Galați pe turiștii care, luna trecută, ne-au fost oaspeți la redacția ziarului „Viața liberă”: Linda Lea din Marea Britanie şi Ian Davies din Australia - soră şi frate. Așa cum vă povesteam în articolul publicat la acel moment, nu ştiau mai nimic despre oraşul nostru, dar au ajuns aici căutând şi urmând paşii bunicilor lor, care au locuit aproape 20 de ani în ţara noastră, în Bucureşti şi Galaţi. Și au înţeles acum de ce tatăl lor a purtat România în suflet.

Linda era surprinsă că Galaţiul nu este pe harta itinerariilor turistice europene. Iar cea mai grozavă experienţă a fost să admire panorama oraşului din Turnul de Televiziune.

„Am venit la Galaţi şi am descoperit un oraş cald şi prietenos, în care ne-am simţit în siguranţă. Un oraș-grădină, verde, cu parcuri minunate şi cu locuri liniştite în care să poţi sta. Iar de sus, din Turnul Tv, poţi vedea toţi copacii, ceea ce poate fi neobişnuit pentru un oraş. Mâncare foarte-foarte bună şi la preţuri rezonabile, evident, datorită raportului bun liră sterlină - leu. Pe scurt, o experienţă încântătoare”, ne-a descris Linda oraşul. Și cât de încântătoare i s-a părut Dunărea!

Recunosc, n-am mai fost de multă vreme în Turnul Tv ca să privesc orașul de sus. O pot face de la etajul 11 a blocului în care locuiesc, o dată pe lună, când merg să plătesc întreținerea la Asociație... E poate singura consolare după ce factura mă „liberează” de câteva sute de lei. În rest, îmi sar mai lesne în ochi copacii uscați, cei sănătoși tăiați fără noimă, zonele betonate sau sufocate de vegetație spontană decât cele verzi și bine îngrijite.

Oraș liniștit? Poate doar cu geamurile bine închise, și nu pe arterele pe care fac curse turbate „șmecherii” cu boxele urlând sau motoarele tunate. De mâncare bună... mă abțin, că gusturile nu se discută.

Revin la mărturisirile turiștilor Linda Lea şi Ian Davies și-mi amintesc că, la finalul întâlnirii din redacția ziarului m-am trezit eu însămi dându-le „interviu”. Adică răspunzând întrebărilor lor: cum văd subiectul vizitei lor.

Le-am spus deschis că este emoționant să ascult doi străini - care n-au niciun interes de urmărit și nicio datorie de plătit - vorbind pozitiv despre orașul meu. Linda și Ian n-aveau niciun motiv să ne flateze ori să ne laude. Nici măcar proverbiala curtoazie britanică nu era necesară. Și totuși, aici, la Dunărea de Jos, au descoperit un Galați frumos...