O cronică a neglijenței și rețeta obezității

Sportul școlar românesc se află într-o stare critică, consecință directă a subfinanțării cronice și a lipsei unei viziuni strategice naționale. Fără un buget clar alocat promovării unui stil de viață sănătos, educația fizică a fost retrogradată la statutul de materie secundară. Infrastructura precară, lăsată adesea în paragină, transformă cele două ore pe săptămână din școlile generale - și adesea o singură oră la liceu - în activități paleative: „țopăit” lângă bănci sau, în cel mai fericit caz, vizionarea unor materiale video, din cauza lipsei sălilor de sport și a echipamentului necesar.
În consecință, responsabilitatea de a implica elevii în activități fizice a fost transferată integral părinților, care, în timpul liber al copiilor, devin șoferi pentru programele extrascolare. Această delegare tacită ignoră esența: sportul școlar, accesibil și organizat, ar trebui să fie pilonul sănătății publice.
O lovitură cu consecințe majore pe termen lung a venit odată cu adoptarea Strategiei generale de descentralizare din 2017. Aceasta a trecut cluburile sportive şcolare (CSS) și palatele copiilor din subordinea Ministerului Educației în administrarea unităților administrativ-teritoriale (UAT). Decizia a avut un impact devastator: din rațiuni de economie, s-a renunțat la mii de specialiști - antrenori și profesori dedicați - prin pierderea titularizării și transformarea lor într-un fel de funcționari. Acești oameni formau, de fapt, baza sportului de performanță, munceau zi de zi pentru selecția de talente și mențineau sistemul pe linia de plutire. Decimarea acestui corp profesionist a lăsat un gol imens.
Toate aceste eșecuri sistemice - de la subfinanțarea orelor de curs și dezmembrarea cluburilor sportive, până la atitudinea unor părinți care preferă scutirile medicale - culminează într-un clasament rușinos: România a ajuns pe primul loc în Uniunea Europeană la obezitatea infantilă. Această „medalie de aur” la inactivitate este un avertisment roșu pentru sistem.
Ironia este dură: în timp ce ne concentrăm obsesiv pe „română și matematică”, sacrificând mișcarea, ne ipotecăm sănătatea națiunii. Orele de educație fizică nu sunt un lux, ci o terapie socială și economică esențială. Altfel, singura industrie care va prospera în România la fiecare colț de stradă va fi cea farmaceutică.