Faleza Dunării, după chipul și asemănarea Galațiului

„O monstruozitate la Faleză”, așa titra ziarul „Viața liberă” în capul primei pagini a ediției din 8 ianuarie 1998. Era vorba despre „construcția butucănoasă” pe care gălățenii au putut să o admire când s-au adunat la slujba de Bobotează. Ziarul cataloga construcția începută drept „act de agresiune împotriva esteticii Galațiului”. „La începutul celei mai frumoase tabere de sculptură în metal din Europa” se ridica „o inepție arhitectonică, un kitsch care n-ar avea ce căuta nici la marginea orașului”, pentru că „Galațiul nu e Pomârla”. Cititorii ediției online vor putea citi singuri (în fotografiile ataşate) articolul la care mă refer.

Suntem în 9 decembrie 2025. Ieri dimineață, notificarea de demolare a trei construcții de pe Faleza Dunării, între care și „monstruozitatea” devenită acum restaurant în toată regula, a stârnit ceva „valuri”. Nu pe Dunăre, ci pe Faleză. Tocmai de aceea mi s-a părut potrivit să aduc în atenție începutul acestei povești.

Și să amintesc că lucrările de construcție au început pe 25 octombrie 1996 și că au fost oprite de mai multe ori, pentru obținerea unor avize și intrarea în legalitate, apoi reluate. „Primăria Galați a eliberat autorizația de construire nr. 1032/11.09.1996 pentru o construcție provizorie, iar în caz de restructurare urbană se va elibera necondiționat amplasamentul”, se arăta într-un punct de vedere oficial al Inspecției în Construcții, Lucrări Publice Urbanism și Amenajarea Teritoriului în ianuarie 1998...

Desigur, între timp, legile s-au mai schimbat, la fel și autorizațiile și documentele. Cert este că desființarea unei construcții - fie ea și kitsch - trebuie să respecte prevederile legale, indiferent de scopul desființării ei - modernizarea Falezei.

Că tot veni vorba despre modernizare, a curs un fluviu de păreri și de temeri că am putea pierde din spațiul verde generos al Falezei. Desigur, e un risc și o temere întemeiată.

Însă eu aș ridica privirea de pe Faleză către oraș. Și aș îndrăzni să spun că, așa cum este Faleza, așa ne este și orașul. Că aceeași aglomerare de coșmelii de tot felul, printre blocuri, pe foste spații verzi și locuri de joacă, este transpusă, la scară mai mică, și pe Faleză. Că ajungem să nu mai vedem albastrul fluviului decât zgâindu-ne pe după epavele unor pontoane trase la cheu sau printre construcţiile de pe mal.

Și mai îndrăznesc să spun ceva. Poate că modernizarea Falezei ar trebui să înceapă tocmai cu „debarasarea” ei de tot soiul de barăci, construcții și pontoane abandonate. De tot ceea ce parazitează bunul simț. Și apoi să ne apucăm și de modernizare...