Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Liberty, cazul care a deschis ochii Guvernului asupra industriilor strategice

Liberty, cazul care a deschis ochii Guvernului asupra industriilor strategice

Ordonanțele de urgență care vizează în mod direct combinatul Liberty au fost discutate în ședința de Guvern de joi. Chiar dacă documentele au ajuns pe masă în primă lectură, a fost încă un pas necesar până la oficializarea lor.

Probabil că siderurgiștii gălățeni, care nu și-au mai primit salariile din noiembrie anul trecut, s-au săturat până peste cap de acești „pași” de melc oficiali, dar care trebuie bifați din punct de vedere legislativ. Partea bună a acestui nou demers este că lucrurile continuă să se miște în direcția așteptată de mii de oameni din Galați. Partea mai puțin bună este că procesul va mai dura.

Conform unor surse bine informate despre situație, „prima lectură” a ordonanței care prevede plata salariilor restante de la Fondul de garantare va fi urmată de o viitoare hotărâre de guvern, prin care Ministerul Muncii va primi banii pentru plata salariilor restante. Această hotărâre ar putea fi aprobată săptămâna viitoare.

Celălalt proiect, pentru declararea combinatului gălățean obiectiv strategic, va avea nevoie de avizul ministerelor implicate și, ulterior, de cel al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Aceleași surse ne-au spus că numai după aprobarea celor două documente legislative, vor începe să fie achitate salariile restante. Aceasta ar fi cea de-a doua parte mai puțin bună.

Încetineala cu care se mișcă lucrurile în cazul combinatului poate fi explicată și prin faptul că „ordonanțele pentru Liberty” au încetat să mai fie doar pentru Liberty. Nu greșim dacă spunem că pericolul închiderii combinatului siderurgic de la Galați a deschis ochii Guvernului asupra a tot ce înseamnă industrii strategice. Oțelul, gazele, energia, industria extractivă și cea de apărare, IT&C-ul, industria maritimă și portuară, furnizarea și stocarea de combustibili și gaze naturale au devenit brusc foarte importante pentru Executiv, care a decis, din nou în al doisprezecelea ceas, să facă tot ce se poate pentru a nu le pierde.

Iată de ce proiectul discutat joi la Guvern prevede inclusiv instituirea dreptului de preempțiune de cumpărare al statului asupra unor active sau participații și posibilitatea intervenției directe atunci când există riscul întreruperii activității unor capacități esențiale. Practic, statul își rezervă dreptul de a avea prioritate la cumpărarea unor active sau participații dacă astfel de companii sunt vândute sau se confruntă cu dificultăți financiare. Autoritățile vor putea interveni direct pentru a evita oprirea unor capacități importante și vor introduce mecanisme de monitorizare a infrastructurilor critice, cu scopul de a evita pierderea unor industrii esențiale și de a reduce dependențele externe.

În condițiile în care pe lista viitoarelor obiective strategice nu se află doar Liberty Galați, este logic ca discuțiile să se dezvolte și să consume mai mult timp. Măcar de-ar ieși până la urmă ceva bun!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

6 comentarii

postat de IULIAN Sâmbătă, 21 Martie 2026 02:13 89.137.30.*** Link la comentariu

Vă zic o treabă,mulți da proști(membri)...problema este că suntem din ce în ce mai puțini însă de proști nu ducem lipsă,avem potop.

postat de Csg 1960 Sâmbătă, 21 Martie 2026 03:06 89.136.187.*** Link la comentariu

Daca nici in aprilie nu se dau banii toti vor pleca si nu vor mai fi angajați deci se va inchide. Nu mai avem bani sa traim.

postat de Gaban Adi Sâmbătă, 21 Martie 2026 06:29 93.205.188.*** Link la comentariu

Nu mai da niciun ban daca nu va revoltați si tăceți o sa ii primiți la pastele cailor voi chiar nu vedeți ce se intampla va zice un pensionar care nu mai are niciun beneficiu

postat de abia Mihaiu Viteazu.Curând va fi rotativa ,Mari schimbări : Sistemu va Face in așa feliu să fie aleg Sâmbătă, 21 Martie 2026 07:06 128.127.119.*** Link la comentariu

.O ruina o darâmi și ridici altăceva ,no reînvii .E vorba de piață,clienți,angajati.Mă prostimea asta își închipuie că un Furnalist ,Oțelar,Turnător formator ,il iei de pe drum si il pui acolo?Țopâc?

postat de Quaestio Sâmbătă, 21 Martie 2026 19:23 86.124.200.*** Link la comentariu

Degeaba le-a deschis Ochii , cu ce ajuta 'dorintele' ...daca n-au bani sa Cumpere ? Eventual sa incurce viata celor ce Au si Pot . La amanat si pus bete'n roate ...politicienii sunt Genii .

postat de Am muncit 30 de ani ,Am 10 de pensie.Am trăit o mincciuna si in bătaia de joc,a românilor a indienil Duminică, 22 Martie 2026 07:01 128.127.119.*** Link la comentariu

Oameni buni?Multi mai aveți puțin până la pensie.Bă plecați si lucrați altăceva ca Deja grupele de muncă nu mai ajută la nimic,La pensie veti fi bătaia lor de joc cum suntem si noi.Asta vă așteaptă

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.