Odihnă? Nu, mulțumesc, sunt în concediu!

Nu știu cum o fi prin alte părți ale lumii, dar pot să spun cu mâna pe inimă despre ai noștri. Românul, când își ia concediu de odihnă, face tot ce poate să NU se odihnească. După un an în care a tras la muncă mai ceva ca un cal de povară, vine vremea vacanței - acel moment sacru în care trebuie să demonstreze că trăiește bine. Ce ar avea cu adevărat nevoie, el și corpul lui, ar fi o săptămână de tihnă și odihnă. Dar dacă nu pleci măcar o săptămână la bulgari, la all inclusive, ce fel de român ești? Ce-o să zică vecinii?
Așa că începe epopeea. Bagaje cât pentru un exod biblic, condus ore bune până la graniță (unde mai stai încă două ore, bonus) și alte câteva până la hotel. Iar când ajungi… dă-i și luptă! Inamicul? Propriul corp. Soare, ca să te întorci prăjit ca un șnițel uitat în tigaie, bere la discreție și farfurii doldora, că doar „doar n-am dat bani degeaba”. Nimeni nu vrea să fie fraierul care mănâncă doar o porție de paste, când poate avea și friptură, și prăjituri, și pepene, și încă o bere... de sete, evident.
Când te întorci acasă, mai obosit decât după o tură de noapte, cu pielea cojită și ficatul șifonat, începi să te întrebi dacă nu cumva ai confundat „odihna” cu un concurs de supraviețuire cu mâncare nelimitată.
Cealaltă specie de concediu - cel „cultural” - nu e cu mult mai blândă. 48 de obiective pe zi, poză cu Mona Lisa (bliţ-bliţ, gata, bifat), apoi fuga spre Turnul Eiffel, că avem program și n-avem timp de admirat. Obiectivul nu e să te bucuri de ce vezi, ci să vezi cât mai mult, cât mai repede. Dacă se poate, într-o singură respirație.
Și totuși, înțeleg. Măcar o săptămână pe an vrei să trăiești ca în reclame: fără griji, fără cont pe minus, fără să te uiți în farfurie sau la ceas. Dar am o bănuială că acest stil de vacanță e mai degrabă ceva ce „se face”, decât ceva ce chiar ne priește. Adesea, ne întoarcem din vacanță mai stresați, mai rotofei și mai bolnavi decât am plecat. Și pentru ce?
Adevărul e că liniștea nu vine din numărul de stele al hotelului sau din viteza cu care bifezi obiective pe hartă. Vine din tihna aia rară în care nu se întâmplă nimic spectaculos, dar ești bine, alături de cei dragi, fie că ești acasă, într-o drumeție în natură sau pur și simplu savurând o carte. Fără filtre, fără bagaje excesive, fără presiunea de a posta fiecare moment pentru a demonstra „vacanța de vis”.
Poate că e timpul să regândim ce înseamnă cu adevărat să te odihnești, pentru că după „vacanța de vis”... mai avem doar 51 de săptămâni de muncă până la următoarea. Și ar fi păcat să le începem deja epuizați, așteptând cu jind o nouă rundă de... oboseală programată.