Când soarta învățământului se decide din biroul ministrului
În aceste zile, la nivelul inspectoratelor școlare din țară se fac pregătiri pentru examenul de titularizare, care se susține anual în luna iulie și asigură aspiranților la postul de profesor fie un loc de muncă pe durată nedeterminată, fie statutul de profesor suplinitor pentru un an.
În afară de birocrația necesară organizării acestui examen, până acum, încă din luna mai, directorii unităților de învățământ trimiteau inspectoratelor școlare situația catedrelor vacante pentru anul școlar următor, în așa fel încât fiecare candidat știa, în funcție de disciplina de examen, câte posturi sunt și pentru ce concurează, mai ales că titularizarea este un examen destul de greu, cu concurență mare și cu profesori care se luptă pe viață și pe moarte pentru o catedră în anul școlar următor.
Anul acesta, însă, Daniel David, cel mai controversat ministru al Educaţiei din ultimii 35 de ani, pare că are alte planuri. Căci, vorba ceea, „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Ajuns la conducerea învățământului românesc încă din decembrie 2024, psihologul David a rămas în funcție și în guvernul Bolojan, ceea ce i-a dat impresia că e Dumnezeu pe Pământ, iar menirea lui este să reformeze învățământul românesc cu barda.
Cum de la vorbă la faptă nu este decât un pas, Daniel David s-a pus pe treabă și a trecut la numărat elevi și comasat școli care au sub 500 de elevi, țipând cu foc că profesorii nu vor fi disponibilizați. A uitat însă să spună cum se va numi profesorul care a predat până acum într-o școală ce va fi comasată din septembrie, iar elevii vor beneficia de serviciile profesorilor de la școala gazdă...
Revenind la titularizare, aspiranții la posturile de profesori s-au trezit acum, cu doar două săptămâni înaintea examenului, că nu mai este nimic valabil din ceea ce știau până acum, nici dacă posturile vacante vor mai exista sau nu la toamnă, nici dacă vor mai avea unde să predea și, în final, nici dacă mai merită să te prezinți la examen și apoi să alergi din școală-n școală, rugându-te la Dumnezeu să ajungi înaintea colegului, pentru a lua primul postul.
Facem apel la domnul ministru să spună public fie că anulează examenul de titularizare și reorganizează catedrele, fie că le oferă aspiranților la postul de profesor o soluție viabilă, care să-i motiveze să se prezinte la examen.





De ce va plângeți?La conducerea țării este cuplul miroboland de primari vestiți Nicușor Bolojan!Totul este minunat!Școală românească a fost salvată de ruși legionari Simion!Merge pe un drum proeuropea
Profesorii sa puna osu' la treaba si nu la "frecat berbunca" cum o faceau pana acum !!! Cand iei note de 4 si 5 la titularizari ce pretentii ai de felul cum sunt educati copiii ???!!!
Păi unde ar trebui să se decidă soarta învățământului dacă nu în biroul ministrului învățământului?
Programa scolara este plina de verze (geografie, religie, istorie, muzica, desen, sa), care consuma timpul si banii: copiilor parintilor si statului. Predat in dorul lelii, orientare catre meditatii.
La tara cel putin stimata doamna, este un dezastru complet.Scoli cu cate 10 copii in clasa, tinute in viata de dorul lelii,cu profesori plictisiti,platiti cu 7000 lei/luna si directori cu 10000 lei.
Deci este absurd sa tii o școală pt 10 copii????Nu va dați seama ce afirmați?????Mai nebunilor as plati dublu profesorii care se încumeta să predea în zone retrase!!!!Suntem dobitoci ce mai!!!!!
Toate măsurile care se iau sunt împotriva invatamintului și sănătății!Cu tot miștoul pe care îl fac dar suntem absolut dar absolut timpiti că acceptăm că un Bolojan sa atace mamele copii bătrîni!!!!!
Cine mai stie - cat e masura de eficientizare a invatamantului si cat e ... restrangere a cheltuielilor/economie la buget . Mie ca ultima ...are o mai mare pondere . Nu asteptati confirmari .