Întinde-te cât ți-e plapuma. Costul refinanțărilor succesive, rostogolit către copiii noștri

Un oraș care se împrumută își aduce în prezent o parte din banii anilor care vin, văduvind viitorul de o parte din resurse pentru a îmbunătăți condițiile de viață de astăzi. Tehnica este veche și poate fi o alegere firească, dacă o școală consolidată sau o rețea de apă refăcută vor servi și celor care contribuie mai târziu la plata lor. Prudența cere însă să ne uităm deopotrivă la ce putem plăti și la cât timp ne va folosi ceea ce cumpărăm.

Galațiul a apelat la împrumuturi pentru investiții într-o perioadă în care îndatorarea a crescut în întreaga țară. Între sfârșitul lui 2021 și sfârșitul lui 2025, datoria publică a României aproape s-a dublat, iar cea a municipiului a crescut, procentual, pe la jumătate, ritmul local fiind mai lent. Pentru a judeca dacă ne-am întins prea mult, avem nevoie să cântărim atât veniturile din care vom plăti, cât și rezultatele investițiilor pe care le finanțăm.

Urmărind documentele datoriei locale în ultimii zece ani, vedem cum împrumuturile pentru lucrări s-au îmbinat cu refinanțările din 2019, 2021 și 2026. O parte din banii împrumutați în 2015 și 2017 a trecut prin refinanțarea din 2021, apoi prin cea din 2026, ajungând într-un credit cu ultima scadență în 2041. Pentru capitalul rămas din împrumutul luat în 2015, plata se întinde astfel pe aproape douăzeci și șase de ani de la contractarea inițială. Astfel, schimbarea contractelor păstrează în buget obligații născute cu mult înaintea lucrărilor despre care vorbim astăzi.

Refinanțarea poate avea rostul ei: condiții mai bune sau un calendar mai ușor de susținut pot proteja bugetul actual. Pentru a-i aprecia avantajul, trebuie cunoscut costul total până la închidere, cu dobânzi și comisioane. Prelungirea plății cere însă să verificăm și ce va mai rămâne din folosul investiției. În 2041, un tânăr care are astăzi optsprezece ani va fi în jurul vârstei de treizeci și trei, iar cineva care are patruzeci și cinci se va apropia de șaizeci, iar lucrările plătite din aceste credite ar trebui să le fie utile în anii în care contribuie la rambursarea lor.

Lista inițială a împrumutului aprobat în 2025 cuprindea școli și grădinițe, căminul pentru persoane vârstnice, Teatrul „Fani Tardini” și parcări. Fiecare obiectiv poate răspunde unei nevoi reale, iar evaluarea lui trebuie să țină seama de folosul adus celor care vor plăti în viitor ratele și dobânzile.

Pentru copilul care intră într-o școală renovată contează siguranța clădirii și condițiile în care învață. Pentru persoana vârstnică dintr-un cămin contează condițiile decente și îngrijirea de care beneficiază, iar pentru familie, încrederea că acestea vor fi păstrate. O conductă nouă poate rămâne nevăzută, iar folosul ei poate ajunge în casă prin calitatea apei pe care o furnizează și prin avarii cât mai rare.

De aceea, durata folosului merită urmărită cu aceeași grijă ca durata creditului. Dacă o stradă modernizată din bani împrumutați are nevoie, după patru sau cinci ani, de o refacere substanțială, mai devreme decât prevedea proiectul, iar împrumutul încă se rambursează, trebuie să aflăm ce s-a întâmplat. Lucrările de întreținere periodică și înlocuirea stratului de uzură sunt firești și pot prelungi viața drumului. Judecata despre risipă începe acolo unde apar refaceri premature care puteau fi evitate. Într-un asemenea caz, bugetul poate ajunge să plătească simultan pentru lucrarea veche și pentru refacerea ei, în vreme ce locuitorii trec din nou prin praful sau nămolul șantierului. Aceeași judecată se aplică unei străzi asfaltate și apoi desfăcute pentru o intervenție la rețele care putea fi pregătită dinainte. Dacă lucrările puteau fi coordonate, o parte din noua cheltuială și din timpul pierdut ar fi putut fi evitate. Ordinea intervențiilor intră, astfel, în prețul pe care îl plătește comunitatea deoarece o investiție bine pregătită își păstrează mai mult timp folosul, iar oamenii pot conta pe ea fără să-și reorganizeze viața în jurul unor șantiere perpetue.

Când o lucrare cere prea devreme alți bani, veniturile viitoare au de susținut atât creditul vechi, cât și refacerea, intrând în competiție cu serviciile curente ale orașului și cu alte investiții. Dacă această presiune împinge administrația către refinanțări succesive care prelungesc plata, costul deciziilor trecutului și prezentului poate fi rostogolit către copiii noștri. Cei care vor locui aici vor trebui să împace obligațiile moștenite cu nevoile propriului timp, iar dacă folosul lucrărilor se stinge înaintea datoriei, vor plăti în continuare pentru investiții care cer deja alți bani. În asemenea condiții, pentru cei rămași, rezonanța trecutului plin de investiții mărețe devine sclavia născută din spirala îndatorării.

Administrația le datorează gălățenilor o explicație care să păstreze această legătură între banii luați, ceea ce s-a făcut și ceea ce a rămas util. Ar trebui să putem afla, pentru lucrările importante, dacă durata promisă se confirmă și cât ne costă să le folosim, iar dacă datoria este refinanțată, aceeași socoteală trebuie dusă până la noua scadență.

De aceea, proverbul „Nu te întinde mai mult decât îți e plapuma” ar merita înscris pe ușa de la intrarea primăriei, cu litere de-o șchioapă, luminoase. Poate că, citit în fiecare dimineață, ar naște și reflexul acesta: să ai grijă ca plapuma să țină cald și când ajunge la cei care vin după tine.